Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi s-a întâlnit cu grupul parlamentar de prietenie Moldova, Ucraina, Belarus al Consiliului Național al Austriei

Prim-ministrul interimar, ministrul interimar al afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi, a avut o întrevedere cu grupul parlamentar de prietenie Moldova, Ucraina, Belarus al Consiliului Național al Austriei. Discuția a purtat un caracter deschis, deputații evidențiind că Republica Moldova rămâne o țară prioritară pentru Austria, în calitate de stat asociat la Uniunea Europeană.

Membrii grupului de prietenie, care fac parte din toate cele 5 fracțiuni reprezentante în parlamentul austriac, au fost interesați de un spectru complex de subiecte privind situația actuală din Republica Moldova – de la situația politică internă și regională, până la situația economică, socială, educațională și politica de mediu a țării noastre.

Oficialul moldovean a efectuat o retrospectivă detaliată a situației politice interne din țară, a perspectivelor și evoluțiilor politice. Un accent aparte a fost pus pe obiectivul Republicii Moldova de a continua parcursul european al țării, necesitatea implementării continue a reformelor interne, în mod prioritar în domeniul justiției, prin racordarea la standardele europene.

Aureliu Ciocoi a evidențiat importanța proiectelor europene, inclusiv austriece, și a investițiilor străine în dezvoltarea economiei și a pieței muncii din Republica Moldova. Deputații austrieci au fost interesați de cooperarea Republicii Moldova cu statele din vecinătatea estică, soluționarea problemelor sociale și interesul de a investi într-o economie ecologică.

Șeful Executivului s-a referit la comunicarea fructuoasă a Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei în cadrul Parteneriatului Estic, exprimând speranța obținerii unei susțineri din partea UE în parcursul european al țărilor asociate.

Un subiect distinct al întrevederii a vizat reglementarea conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele internațional recunoscute, și a retragerii trupelor și munițiilor străine de pe teritoriul țării noastre.

Un interes aparte a vizat educarea politică a tinerei generații și perspectiva de cooperare cu academiile existente pe lângă partidele politice austriece.

Totodată, interlocutorii au exprimat interesul de a efectua o vizită în Republica Moldova în toamna acestui an, pentru a dezvolta cooperarea interparlamentară, a efectua schimb comun de experiență, cât și în contextul promovării proiectelor de dezvoltare moldo-austriece.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share