Externe

Prima apariție a opozantului rus Alexei Navalnîi, după ce a făcut greva foamei. Opozantul ar fi slăbit cu 17 kg

Pinterest LinkedIn Tumblr

Aflat în închisoare pentru executarea unei sentințe de doi ani și 8 luni, opozantul rus, Alexei Navalnîi în vârstă de 44 de ani, și-a făcut astăzi prima apariție publică după anunțul privind ieșirea din greva foamei, informează Libertatea.ro

Opozantul lui Vladimir Putin a fost prezent la o audiere online în fața instanței în procesul care vizează apelul său la decizia de condamnare pentru defăimarea unui veteran de război.

Chiar dacă imaginile care circulă pe rețelele sociale sunt de o calitate modestă, Navalnîi pare foarte slăbit după cele trei săptămâni de greva foamei. În urmă cu două săptămâni, soția sa l-a vizitat în penitenciar. Iulia Navalnaia a dezvăluit că Alexei a slăbit 17 kilograme.

Pe 23 aprilie, disidentul rus a anunțat că va înceta greva foamei, după trei săptămâni în care a protestat astfel pentru că autoritățile ruse nu i-au permis accesul la un medic din afara sistemului penitenciar.

Inima mea este plină de iubire și recunoștință pentru voi, dar nu vreau ca nimeni să aibă de suferit. Nu îmi retrag cererea de a fi consultat de un medic, în condițiile în care nu-mi mai simt brațele și picioarele și vreau să înțeleg despre ce este vorba și ce tratament trebuie să urmez”, a spus Navalnîi.

Pe 19 aprilie, Navalnâi a fost mutat la un spital penitenciar din Vladimir, 190 km de Moscova, după ce a fost transferat de la închisoarea Prokrov. Alexsei Navalnîi a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare după ce s-a întors la Moscova de la Berlin, unde s-a tratat după ce a fost otrăvit cu Noviciok.

Opozantul l-a indicat pe Vladimir Putin drept cel care a comandat tentativa de asasinat, o afirmație pe care Kremlinul o respinge.

Citește și: Câte tulpini ale coronavirusului ține sub observație Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cum ajunge o variantă să fie „îngrijorătoare”

 

 

loading...

Comments are closed.