Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 5253 locuințe.
Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,64 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,32 miliarde lei.
Din 5253 beneficiari, 3625 sunt familii, iar 1628 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 848 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 2119 – în cadrul programului Prima Casă 3, 604 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 7 – în cadrul programului Prima Casă 5.
Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 30,83 milioane lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 8,41 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 19,83 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 4 – 2,58 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 5 – 1800 lei.
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,32 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 600,08 mii lei.
Din numărul total de locuințe procurate, 4910 sunt amplasate în zonele urbane, iar 343 – în zonele rurale. 4810 locuințe procurate sunt apartamente, iar 443 – case de locuit individuale.