Prima persoană de 100 de ani din Rusia care s-a vindecat de Covid-19

O rusoaică a sărbătorit miercuri împlinirea vârstei de 100 de ani prin externarea din spitalul în care a fost tratată de coronavirus, aceasta fiind prima persoană cu o vârstă atât de înaintată din țară care a reușit să supraviețuiască virusului, relatează AFP.

Pe 13 mai, ziua în care împlinește 100 de ani, Pelagueïa Mikhaïlovna Poïarkova a ieșit din spital în scaun cu rotile, fiind felicitată de către cadrele medicale care i-au oferit un buchet de trandafiri, potrivit imaginilor televiziunii ruse, transmite Hotnews.ro.

Născută în 1920, la Moscova, Pélagueïa Poïarkova și-a crescut singură copilul după moartea soțului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și locuiește cu fiica și ginerele său.

În ciuda unor complicații la sistemul cardio-vascular, aceasta nu a fost la terapie intensivă și a primit tratament standard, potrivit directorului spitalului în care a fost tratată.

Rusia a devenit a doua țară din lume la numărul persoanelor infectate, iar miercuri erau 242.271 de cazuri.

Total
0
Shares
Total
0
Share