Primăria municipiului Bălți informează că documentația de proiect pentru reparația capitală a străzii Sfântul Nicolae a fost actualizată, ceea ce ar putea prelungi termenul de execuție cu aproximativ două săptămâni.
”Modificările au fost deja transmise organizației antreprenor și se află în etapa de verificare”, a declarat Larisa Bragari, administratorul ÎM ”DCCCU”, în cadrul unei ședințe cu administrațiile ÎM.
Viceprimarul Vitalie Balan a subliniat necesitatea accelerării procesului pentru a finaliza lucrările și a redeschide strada pentru circulație până la sfârșitul acestui an.
Primăria monitorizează situația și întreprinde toate măsurile necesare pentru finalizarea lucrărilor la timp, în pofida condițiilor meteo și a ajustărilor tehnice ale proiectului.