Primarul Capitalei anunță sistarea mai multor secții de COVID-19

Ion Ceban anunță sistarea mai multor secții de COVID-19 în spitalele din capitală. Conform edilului în spitalele municipale sunt circa 500 de paturi libere. Acesta punctează că este o diminuare a cazurilor de infecție COVID-19, astfel, blocul de la Spitalul de Ftiziopneumologie cu 150 de paturi a fost închis.

Se închide și blocul vechi de maternitate de la Spitalul Gheorghe Palade cu 110 paturi. Dacă vom avea aceeași situație, săptămâna viitoare câteva secții Covid cu 150 de paturi, din alte spitale, se vor închide. Numărul cazurilor de infecție cu Covid la copii este într-o diminuare majoră, respectiv, Spitalul Clinic Municipal De Copii „Valentin Ignatenco” sistează, de astăzi, internarea copiilor cu suspecții la Covid. Spitalul Boli Contagioase pentru Copii va interna toți copiii suspecți și cei confirmați cu Covid, acesta având o capacitate de peste 100 de paturi, azi fiind ocupate în jur de 30. Toate aceste unități ce sunt eliberate astăzi vor fi reprofilate în secții de reabilitare post-Covid”, a precizat primarul.

Ceban afirmă că, în caz de agravare a situației epidemiologice, aceste paturi vor putea fi reactivate înapoi în doar 24-48 de ore.

Rămânem pregătiți și în alertă pentru o eventuală creștere a cazurilor. Ne dorim ca toate spitalele să revină la profilul de până la pandemie. Centrul Covid de la Moldexpo rămâne în continuare cel mai mare spital Covid din republică. În continuare va fi realizat triajul, dar și tratamentul pacienților cu Covid în această instituție. Centrul Covid de la Moldexpo în cazul celei mai optimiste evoluții epidemiologice, va rămâne ultimul spital care va ieși din circuitul Covid”, a subliniat Ion Ceban.

Citește și: Teatrul Național ”Mihai Eminescu”: 100 ani de la fondare

Total
0
Shares
 
Total
0
Share