Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu șefa administrației orașului Obninsk

Primarul General, Ion Ceban, aflat zilele acestea într-o vizită oficială în Federația Rusă, a avut luni o întrevedere la Moscova cu Tatiana Leonova, șefa Administrației orașului Obninsk, regiunea Kaluga.

După ce săptămâna trecută a fost semnat un acord de colaborare între orașele Chișinău și Obninsk, părțile au discutat despre foaia de parcurs. Astfel, s-a convenit ca o delegație de la Primăria Chișinău să efectueze o vizită de lucru în regiunea Kaluga, pentru un schimb de experiență și vizitarea mai multor obiective, la finele lunii iulie, a.c.

Potrivit Primarului General, Ion Ceban, subiectele de interes pentru Chișinău sunt: abordarea vizavi de edificarea școlilor în regiune și amenajarea unui tehnoparc pentru copii, dezvoltarea instituțiilor educaționale specializate pentru rezervele olimpice și de cercetare științifică, precum și implementarea noilor tehnologii în instituțiile de învățământ, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale.

Alte subiecte care urmează a fi abordate în comun sunt cele privind alimentația copiilor dar și implementarea proiectelor de eficiență energetică.

Citește și: Două tulpini de virusuri gripale ar fi dispărut. Ele nu au mai fost semnalate de un an de zile nicăieri în lume

Total
0
Shares
Total
0
Share