Primarul General, Ion Ceban, a inspectat șantierul de reparație a străzii Ion Creangă

Primarul General, Ion Ceban, alături de responsabilii din cadrul subdiviziunilor și serviciilor de profil, a inspectat șantierul străzii Ion Creangă, care se află în proces de reparație capitală, transmite Telegraph.md

Edilul a primit asigurări din partea agentului economic și a reprezentanților Direcției transport public și căi de comunicație că lucrările se desfășoară conform calendarului stabilit, astfel dacă se va continua în același ritm, atunci obiectivul ar putea fi dat în exploatare în toamna curentă și nu în martie 2022, așa cum este stipulat în contract.

În prezent, pe șantier continuă lucrările de reabilitare a rețelelor inginerești, care au un grad avansat de uzură. În paralel cu reparația străzii I. Creangă, se va interveni și pe o porțiune a străzii V. Belinski.

În cadrul inspectării șantierului, Ion Ceban, împreună cu responsabilii prezenți la fața locului au convenit despre evacuarea pavilioanelor din preajma pieței mixte „Belșugul Țării”, pentru ca, ulterior, în acel spațiu să fie amenajată o zonă verde. De asemenea, de-a lungul străzii Ion Creangă, spre str. V. Belinski, urmează a fi amenajate mai multe scuaruri mici și locuri de parcare. Odată cu reabilitarea străzii, vor fi reparate și intrările în curțile de bloc, deși anterior, aceste lucrări nu erau prevăzute în proiect.

Totodată, autoritățile municipale analizează posibilitatea amenajării mai multor locuri de parcare și intrări pentru vizitatori, în adiacentul Parcului „Dendrariu”.

În contextul prelungirii pe mai multe luni a lucrărilor de reparație a străzii Ion Creangă, Primarul General a solicitat, repetat, înțelegere și scuze cetățenilor, pentru incomoditățile legate de circulația transportului public care traversează zona.

Citește și: Un tânăr din Holoșnița, Soroca, a decedat în urma unui accident produs în apropiere de Șeptelici

Total
0
Shares
 
Total
0
Share