Primul în Moldova și TVR Moldova – participanții la concursul privind utilizarea celor două frecvențe naționale în format analog

Primul în Moldova, TVR Moldova

Potrivit Media-Azi, postul de televiziune Primul în Moldova, afiliat socialiștilor, care retransmite emisiuni de la Pervîi Kanal din Moscova, și TVR Moldova, care retransmite emisiuni din România, sunt singurii radiodifuzori care participă în concursul anunțat de Consiliul Audiovizualului (CA) privind utilizarea rețelelor statale II și III de televiziune analogică terestră. Responsabila de comunicare cu presa din cadrul CA, Lia Guțu, a confirmat pentru Media-azi.md că Primul în Moldova a depus dosarul la Consiliu pe 27 noiembrie, iar TVR Moldova pe 18 decembrie. Potrivit acesteia, termenul de depunere a dosarelor expiră astăzi, 23 decembrie. Concursul are loc în condițiile în care Republica Moldova s-a angajat să sisteze emiterea în format analog începând cu 1 martie 2020.

Potrivit listei participanților la concurs, publicate pe site-ul CA, Primul în Moldova pretinde la rețeaua de stat numărul III, pe care anterior a emis PRIME TV, care aparține ex-liderului democraților Vladimir Plahotniuc. TVR Moldova vrea să emită pe rețeaua de stat nr. II. Doina Gradea, director general al Societăţii Române de Televiziune afirma în luna noiembrie că Societatea Română de Televiziune va depune dosarul de înscriere la concurs, deoarece această frecvență i-a fost „retrasă în mod abuziv în 2007”. Precizăm că TVR Moldova a emis până în 2007 pe frecvența națională pe care, ulterior, a difuzat Canal 2.

În cadrul ședinței de lansare a concursului, președintele CA Dragoș Vicol afirma că CA anunță  acest concurs la cererea Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI), care  a solicitat organizarea în regim de urgență a concursurilor pentru eliberarea licențelor de emisie prin rețelele de stat II și III de televiziune analogică terestră pentru un termen ce nu va depăși data de 1 martie 2020. Vicol explica atunci că CA era obligat să anunțe concursul, indiferent dacă în câteva luni urmează trecerea la televiziunea digitală, întrucât MEI vrea să obțină bani din utilizarea acestor rețele.

Anterior, ex-ministrul Economiei, Vadim Brânzan, afirma că PRIME TV și Canal 2 achitau circa 1 200 000 de lei pe lună pentru serviciile oferite de Radiocomunicații.

În aceeași ședință, membrul CA Artur Cozma amintea că, în cazul în care Republica Moldova va trece la 1 martie 2020 exclusiv la emisia digitală, licențele de emisie în sistem analog nu vor mai putea utilizate.

Concursul CA se desfășoară în condițiile în care statul s-a obligat să sisteze emisia analogică până pe data de 1 martie 2020 și să emită exclusiv în format digital. Însă data tranziției către emisia digitală a fost amânată de câteva ori. De altfel, în cadrul Comisiei parlamentare de profil care a avut loc săptămâna trecută secretarul de stat al MEI Vitalie Tarlev anunța că Î.S. Radiocomunicații deja poate asigura acoperirea cu frecvența digitală în proporție de 95%, iar frecvențele actuale în sistem analog vor putea, ulterior, să fie transmise companiilor de telecomunicații, spre exemplu, pentru tehnologiile 5G. Președintele Comisiei parlamentare de profil Adrian Lebedinschi afirma  că ar dispune de informații, precum că circa 23% din populație recepționează semnalul în format analog.

Dumitru Țîra, directorul executiv al Asociației pentru Dezvoltare și Cooperare Moldova, susținea într-o declarație că, la începutul lunii noiembrie, că, prin anunțarea concursului privind utilizarea rețelelor de stat II și III, CA ar „pune în pericol procesul de trecere a Republicii Moldova la televiziunea digitală”Țîra anticipa că una din rețelele naționale va fi acordată televiziunii Primul în Moldova, care ar fi afiliată președintelui Igor Dodon. Managerul media a explicat în context că ORT din Rusia solicită prin contract ca partenerii lor de retransmisie să dispună de rețele naționale de distribuție.

Directorul executiv al Asociației Presei Independente (API) Petru Macovei a comentat pentru Media-azi.md că atât ultimele declarații ale autorităților cu privire la intențiile de tranziție la sistemul digital, cât și contextul regional îl fac să creadă că procesul de trecere nu va mai fi tergiversat, decât poate maxim două-trei luni. Cât privește concursurile cu privire la obținerea licențelor în sistemul analog, Macovei susține că Guvernul, dar și Consiliul Audiovizualului, trebuiau să găsească o soluție pentru ca frecvența a II-a de stat să fie oferită deținătorului legal, și anume, TVR Moldova.

Rețelele analogice II și III au devenit libere după ce posturile de televiziune Canal 2 și Prime au renunțat să emită în acest format. În prezent, prima rețea de stat este utilizată de către postul public Moldova 1.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share