Primul roman al autoarei Valentina Șcerbani se lansează mâine la București

“Mâine, la ora 14:00, la standul editurii Tracus Arte (Gaudeamus), lansăm orașul promis. Va ploua, dar am înțeles că e semn bun. Vă aștept”, a scris Valentina Șcerbani pe Facebook.

Valentina Șcerbani s-a născut pe 11 ianuarie 1988, este căsătorită și are un copil. A studiat filologie franceză la Universitatea „Alecu Russo” din Republica Moldova; a obținut o bursă de masterat în mediere culturală inter-mediteraneană la Universitatea Ca`Foscari din Veneția, Universitatea Autonomă din Barcelona, Paul Valéry din Montpellier și Moulay Ismaïl din Meknès. A lucrat mai mulți ani în presa scrisă, radio și TV.

Fragment din volumul Orașul promis:

După ce și-a tăiat unghiile, Maria și-a uns mâinile cu parfum. Apoi, una după alta, trăgea draperiile galbene și aprindea luminile ca într-un târziu să facă jocul invers. Se teme de sărăcie, ar fi observat mama, toți se tem, au asta în sânge. În jurul ei se dizolvau toate, culorile se amestecau în două cu negru, oglinzile se spărgeau în zeci de bucăți, apa cădea peste tavane, peste vârfuri de munți, peste poduri, peste orașe, peste degete. Apa venea de-a valma, se ducea de-a tăvălugul. Apa venea de-a valma, se ducea de-a tăvălugul. Apa venea de-a valma, se ducea de-a tăvălugul. Apa lua totul în cale. Spăla memoria. Spăla amintiri.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share