Prin intermediul Programului Prima Casă au fost procurate până în prezent 6235 locuințe

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,23  miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,61 miliarde lei. Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 52,3 milioane lei.

Din numărul total al beneficiarilor, 1045 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 2569 – în cadrul programului Prima Casă 3, 892 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 16 – în cadrul programului Prima Casă 5

Din cei 6235 beneficiari, 4288 sunt familii, iar 1947 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,4 ani. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 618,83 mii lei. Din numărul total de locuințe procurate, 5829 sunt amplasate în zonele urbane, iar 406 – în zonele rurale. 5692 locuințe procurate sunt apartamente, iar 543 – case de locuit individuale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share