Social

Procedura de admitere a fost unificată. Dosarele vor fi depuse online

Pinterest LinkedIn Tumblr

În acest an, programul de admitere la universități a fost unificat. În toate instituțiile de învățământ superior, toate etapele de admitere vor decurge în aceeași perioadă. S-a luat această decizie în urma unei înțelegeri dintre Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și universități, a precizat pentru IPN Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică la Universitatea de Stat din Moldova (USM), transmite Telegaph.md, cu referire IPN

Începând din 27 iulie și până pe 4 august, va avea loc depunerea online a dosarului candidatului. La 6 august vor fi anunțate rezultatele intermediare, în funcție de locurile bugetare și cele contra taxă. Conform programului computerizat pe care-l are universitatea, candidații vor fi aranjați în descreșterea mediei de concurs. După aceasta, candidații vor putea lua decizia finală care va fi confirmată prin depunerea documentelor în original, în perioada 8-10 august.

Candidatul va fi considerat admis doar după depunerea actelor în original. Pentru a diminua riscurile de infectare cu COVID-19, USM va avea mai multe centre de depunere a actelor, amplasate în cinci blocuri de studii și va elabora un grafic, invitând anumiți candidați în anumite zile și anumite ore. Rezultatele finale vor fi anunțate pe 20 august. După această dată candidatul nu va putea să-și schimbe opțiunea.

În acest an, USM nu are programe noi nici de licență, nici de master. Actualmente, la USM există circa 70 de programe la licență, și peste 120 de programe de master acreditate provizoriu, din care anul trecut au fost validate 65. Candidații pot accesa site-ul www.usm.md pentru a vedea care sunt acele programe.

Prorectorul Otilia Dandara a mai spus USM consolidează și anul acesta Programul de motivare pentru studenți. Universitatea, din fonduri proprii, încurajează tinerii cu rezultate foarte bune la olimpiade și oferă burse de excelență de 1500 și 2500 de lei lunar. De asemenea, există Programul Pedagogul Viitorului, ceea ce înseamnă că cei care vor opta pentru programe din domeniul științelor educației vor avea parte garantat de instruire fără achitarea taxei în cazul în care nu iau un loc bugetar, precum și cazare gratuită în cămin. Mai sunt și bursele nominale care se acordă în situația în care candidații buni, cu foarte bune rezultate școlare, nu reușesc să ia un loc bugetar. În fiecare an universitatea face și scutiri de taxe pentru candidații din familiile social-vulnerabile.

La această etapă, menționează prorectorul, nu se cunosc câte locuri la buget și câte cu taxă vor fi disponibile la USM pentru că acest lucru se decide ca rezultat al unei hotărâri a Guvernului. De obicei, acestea se prezintă instituțiilor la începutul perioadei de admitere.

Otilia Dandara nu consideră că pandemia va influența foarte mult numărul de studenți care vor depune actele, pentru că 80% din aceștia sunt proaspeții absolvenți care, la sigur, se descurcă cu tehnologiile și depunerea dosarului în mod electronic nu ar trebui să fie un impediment pentru studenți. „Probabil va fi cam același număr de candidați ca și în anii precedenți”, a adăugat Otilia Dandara.

Citește și: A fost depistat primul caz de Covid-19 în penitenciare: Deținutul Oleg Pruteanu, alias Borman, a fost testat pozitiv

loading...

Comments are closed.