Începând cu 1 ianuarie 2026, taxa pentru salubrizare va fi aplicată fie persoanelor fizice înregistrate la o adresă declarată ca domiciliu, fie proprietarilor de bunuri imobile, autoritatea publică locală având libertatea de a decide categoria supusă impozitării, potrivit Serviciului Fiscal de Stat, informează telegraph.md, cu referire la Radio Moldova.
Stela Condorachi, inspector principal la SFS, a explicat că ”autoritatea administrației publice locale va putea stabili în calitate de subiect al impunerii cu taxa pentru salubrizare anuală o singură categorie de persoane dintre cele menționate: fie locatarii, fie proprietarii de locuințe”. În cazul proprietarilor, autoritățile vor decide cine achită taxa pentru bunurile aflate în proprietate comună sau diviziune.
Baza impozabilă va fi calculată în funcție de numărul persoanelor înregistrate la 1 martie sau de numărul bunurilor imobile cu destinație locativă deținute în proprietate. Termenul limită pentru achitare poate fi stabilit până în 25 septembrie, iar avizele de plată vor fi expediate cu cel puțin 15 zile înainte. Plățile se vor efectua la primării sau online, pe mpay.gov.md (cu aviz) sau pe sfs.md (fără aviz).
În municipiul Chișinău, taxa pentru salubritate, de 120 de lei pe an, a fost anulată pentru 2025 de CMC, prin decizia din 16 octombrie, pentru a evita plata dublă cauzată de modificările Codului Fiscal, care ar fi impus colectarea pentru 2024 și 2025 în același an.
”Anularea colectării taxei pentru 2025 a fost necesară pentru a preveni situația în care locuitorii capitalei ar fi plătit de două ori aceeași taxă”, a precizat Consiliul Municipal.