Procuratura Generală a respins solicitarea de întoarcere a inculpatului Veaceslav Platon în Ucraina și de extrădare în Federația Rusă

Veaceslav Platon, extrădare, ucraina, anulat, pedeapsă, închisoare
Procuratura Generală a Republicii Moldova a comunicat autorităților din Ucraina și Federația Rusă despre imposibilitatea satisfacerii solicitării de întoarcere a inculpatului Veaceslav Platon pe teritoriul Ucrainei și, respectiv, de extrădare a numitului către Federația Rusă.
Decizia a fost luată după ce Procuratura Generală a examinat demersurile parvenite de la Procuraturile Generale ale celor două state.
Prin urmare, având în vedere că inculpatul Platon deține cetățenia Republicii Moldova și își ispășește pedeapsa penală pe cauza pe care a fost condamnat, și în același timp, este vizat în alte dosare pe care urmărirea penală este în desfășurare, iar în lipsa lui ar putea fi încălcat termenul rezonabil al cercetărilor și, în consecință, s-ar leza drepturile și interesele părților vătămate, Procuratura Generală nu poate satisface demersurile colegilor din Ucraina și Federația Rusă, ambele fiind respinse.
Amintim că, printr-un demers, datat cu 10 decembrie 2019, Procurorul General al Ucrainei a solicitat întoarcerea lui Veaceslav Platon în Ucraina pentru efectuarea procedurilor legale privind adoptarea unei decizii finale în ce privește solicitarea Republicii Moldova de extradare a acestuia. La data de 11 decembrie 2019 Procuratura Generală a Federației Ruse ne-a expediat un demers prin care solicita extrădarea numitului pentru a fi tras la răspundere penală pentru o serie de infracțini grave, comise pe teritoriul Rusiei.

În prezent, inculpatul își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr.13 după ce a fost condamnat pentru escrocherie, spălare de bani și corupere activă. De asemenea, acesta continuă să fie cercetat penal și pe alte capete de acuzare, cum ar fi: evaziune fiscală, cauzare de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere, delapidarea averii străine.

Total
0
Shares
Total
0
Share