Procuratura Generală neagă demisia lui Eduard Bulat, unul dintre adjuncții procurorului general interimar

Pe parcursul zilei de ieri, în mediul online a circulat o informație, precum Eduard Bulat, unul dintre adjuncții procurorului general interimar, ar fi demisionat, iar cererea a fost depusă pe parcursul aceste săptămâni.

Contactată de către redacția Telegraph.md, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, procurorul Mariana Cherpec a negat demisia lui Eduard Bulat.

În octombrie 2021, CSP a eliberat acordul pentru numirea în funcție a doi adjuncți ai procurorului general. Astfel, procurorul general interimar Dumitru Robu i-a desemnat pe Eduard Bulat și Marcel Dimitraș adjuncți ai procurorului general, scrie zdg.md

În 2019 Eduard Bulat a mai fost adjunct al procurorului general, fiind numit în acea funcție tot de actualul procuror general interimar Dumitru Robu, care a deținut și în acea perioadă această funcție. Bulat activează în organele procuraturii din 1994. Și-a început cariera la Criuleni, iar în 1997 a fost transferat la Chișinău. A activat la Procuratura Chișinău, Procuratura Anticorupţie (PA), iar din 2008 și până în 2017 a fost șeful Secţiei prevenire şi combatere trafic de persoane a PG. După reforma instituţiei, în 2017, prin concurs, Bulat a fost numit procuror-şef al Secţiei politici, reforme şi management al proiectelor.

Bulat a participat la concursul pentru funcția de procuror general organizat de Ministerul Justiției în anul 2019. Ulterior, el a cerut în instanță anularea hotărârii Comisiei pentru preselecția candidaților la funcția de Procuror General din 29 octombrie 2019 prin care Alexandr Stoianoglo a fost desemnat procuror general al R. Moldova și obligarea instituirii unei noi comisii de preselecție a candidaților la funcția de Procuror General.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share