Procurorii au terminat urmărirea penală în privința unui ex-Adjunct al Procurorului General suspendat

Procuratura Anticorupție informează că, pe parcursul zilei de 27 mai 2022, au terminat urmărirea penală pe un episod de îmbogățire ilicită (art.330/2 alin.(2) din Codul penal), disjuns din dosarul de bază, în privința unui ex-Adjunct al Procurorului General suspendat și ceilalți complici ai acestuia la comiterea acestei infracțiunii.

De asemenea, procurorii anticorupție au terminat urmărirea penală în privința fostul procuror, care mai este învinuit și pentru săvârșirea a opt episoade de fals în declarația de avere și interese personale (art.352/1 din Codul penal).

Așadar, atât fostul procuror, cât și complicii acestuia au fost informați conform procedurii penale despre terminarea urmăririi penale, fiindu-le oferită posibilitatea, să facă cunoștință cu materialele cauzei penale, până la expedierea acesteia spre examinare în instanța de judecată.

Mai exact, fostul procuror este acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, acționând în complicitate cu rudele sale, precum și administratorul unei companii private în perioada anilor 2014-2019, împreună cu familiile afiliate acestuia au dobândit mijloace bănești în sumă de 7 795 894 lei, pe când suma totală a cheltuielilor acestora în aceeași perioadă de timp a constituit 11 064 173,39 lei, astfel fiind constatată o diferență totală de 3 268 278,55 lei între veniturile și cheltuielile acestora.

Prin urmare, fostul procuror vizat este învinuit că, a deținut și deține personal și prin intermediul rudelor sale apropiate, bunuri valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite și s-a constatat în baza probelor că acestea nu aveau cum să fie obținute licit.

Subsecvent, informăm că, la moment în procedura procurorilor anticorupție, la etapa de urmărire penală a rămas pentru investigare în continuare un alt episod de îmbogățire ilicită (art.330/2 din Codul penal) și respectiv o altă cauză penală pornită recent pe faptul de spălarea banilor (art.243 din Codul penal), care se examinează în proceduri separate, respectiv la emiterea unor soluții pe caz, Procuratura va informa opinia publică.
De asemenea, informăm că, tot la 27 mai 2022, în rezultatul examinării demersului înaintat de procurorii anticorupție, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au prelungit măsura preventivă aplicată în privința fostului procuror, sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile.
Mai mult ca atât, remarcăm că, la demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție au fost puse sub sechestru, în scopul asigurării unei eventuale confiscări speciale, bunuri a cărui beneficiar efectiv este fostul procuror, sub forma unui teren agricol, în sumă de 210 946 lei, precum și a unei construcții agricole, depozit frigorific în sumă de 6 038 142 lei.

Ținem să precizăm că, investigațiile penale pe toate aceste cazuri se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share