Social

Procurorii despre cazul fostului consilier de la Briceni: „Este o pedeapsă prea blândă. Contestăm”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Consilierul local din Corjeuţi, care acum două luni a lovit mortal cu maşina un minor, părăsind locul accidentului, a fost condamnat la 3 ani si 2 luni închisoare, cu suspendare, fiind eliberat din arest preventiv chiar din sala de judecată. Sentinţa a fost dictată recent, de Judecătoria Edineţ, sediul Briceni.

Procurorii consideră verdictul „prea blând” pentru „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârşită în stare de ebrietate” şi „părăsirea locului accidentului rutier.

Din aceste considerente, procurorii au contestat, la Curtea de Apel Bălţi, sentinţa primei instanţe, pe care o consideră ilegală şi insistă asupra pedepsirii inculpatului la cu închisoarea, scrie deschide.

Tragedia a avut loc la 25 februarie 2018, pe strada centrală din satul Corjeuţi, raionul Briceni. Deplasându-se în stare avansată de ebrietate la volanul propriului automobil, inculpatul a virat pe acostament, spulberând un copil de 7 ani, care mergea cu mama sa.

Impactul a fost atât de violent, încât minorul a decedat pe loc, iar inculpatul şi-a continuat drumul, deplasându-se la domiciliul său, unde şi-a parcat maşina, după care s-a culcat.

La scurt timp, el a fost reţinut şi plasat, la demersul procurorilor, în arest preventiv, unde s-a aflat până ieri.

Rezultatele testării alcoolscopice au arătat că, în momentul accidentului, inculpatul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,86 mg/l, iar în sânge, concentraţia de alcool indica 2,40 g/l.

În cadrul unui briefing de presă, președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a reacționat dur la comportamentul iresponsabil al consilierului din partea PDM și a cerut ca acesta să fie exclus din rândurile democraților și totodată a cerut o investigație independentă cu privire la acest caz. „Am pus în discuție cazul accidentului regretabil, comis de consilierul local Iurie Groza, la Briceni. Partidul Democrat condamnă cu fermitate comportamentul acestuia, atât dinainte de accident, când s-a urcat la volan în stare de ebrietate, cât și ulterior, prin fuga de la locul accidentului. Nu vom tolera niciodată un asemenea comportament iresponsabil și laș din partea nimănui„, a menţionat Vlad Plahotniuc.

loading...

Comments are closed.