Programul ”Prima Casă” a ajuns la cifra de 6563 beneficiari

De la lansarea Programului de stat “Prima Casă” până în prezent au fost procurate 6563 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,42 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,71 miliarde lei. 

Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului, constituie 60,7 milioane lei.

Din numărul total al beneficiarilor, 4466 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat, dintre care, 1042 persoane în cadrul Programului Prima Casă 2, 2564 – în cadrul programului Prima Casă 3,  848 – în cadrul programului Prima Casă 4 și 12 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Din cei 6563 de beneficiari, 4503 sunt familii, iar 2060 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,4 ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,53 m.p., iar valoarea medie a locuințelor procurate constituie 622,86 mii lei. Din numărul total de locuințe procurate, 6137 sunt amplasate în zonele urbane, iar 426 – în zonele rurale. 5983 locuințe procurate sunt apartamente, iar 580 – case de locuit individuale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share