Progresele și provocările Republicii Moldova în domeniul dezvoltării umane, prezentate într-un raport PNUD

Provocările pentru țara noastră privind dezvoltarea economică sustenabilă, diversificarea surselor de energie, dar și recomandări de politici pentru depășirea acestor provocări în contextul crizei pandemice au fost cuprinse în cea de-a 30-a ediție a Raportului PNUD privind dezvoltarea umană, lansat în cadrul evenimentului în format de videoconferință care a reunit reprezentanți ai guvernului, partenerilor de dezvoltare, sectorului privat și ai societății civile.

În discursul de salut, în numele Guvernului Republicii Moldova, secretarul de stat Gheorghe Leucă a menționat despre necesitatea eforturilor mai accelerate pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, dar și susținerea realizărilor și de a spori rezistența la noile riscuri emergente.

În raport, intitulat „Următoarea frontieră: Dezvoltarea Umană și Antropocenul”, se mai menționează că Republica Moldova a înregistrat un progres important în domeniul dezvoltării umane durabile, raportul venind cu o perspectivă nouă asupra Indicelui Dezvoltării Umane anuale, care a fost ajustat pentru a include încă două elemente: emisiile de dioxid de carbon ale unei țări și amprenta sa materială.

Participanții la eveniment au pus în discuție și o serie de măsuri recomandate pentru depășirea provocărilor actuale din domeniul mediului ambiant.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share