Proiectul privind recuperarea banilor plătiți de pasageri în cazul insolvabilității companiilor avia a fost supus consultărilor publice

Mecanismul propus pentru a facilita recuperarea banilor plătiți de pasageri în cazul insolvabilității companiilor avia a fost supus consultărilor publice. La ședința, organizată de Comisia economie, buget și finanțe, au participat reprezentanți ai Autorității Aeronautice Civile, ai companiilor aeriene și de turism, ai Asociației Naționale a Agenților de Turism din Moldova, ai Protecției consumatorilor în domeniul transportului aerian și ai Ministerului Justiției.

Proiectul de lege a fost elaborat de Radu Marian și Sergiu Lazarencu, deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Modificările legislative propuse permit ca pasagerii care au cumpărat bilete de avion să fie primii care își vor recupera banii, în cazul în care compania avia intră în insolvabilitate.

Scopul acestei inițiative legislative este de a proteja pasagerii curselor avia de practicile comerciale, care le creează prejudicii materiale. Astfel, va fi facilitat mecanismul prin care consumatorii își vor putea recupera banii achitați pentru biletele nevalorificate din cauza insolvabilității companiilor aeriene.

Potrivit datelor prezentate în cadrul consultărilor publice, în prezent, peste 20 de mii de cetățeni nu și-au primit banii înapoi, după ce zborurile pentru care au plătit au fost anulate din cauza insolvabilității companiei aeriene care le opera. În consecință, au fost acumulate datorii de peste 150 de milioane de lei.

Proiectul de modificare a Legii insolvabilității a fost votat în prima lectură, anterior, de Parlament. Propunerile expuse în cadrul consultărilor publice vor fi examinate în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe. După definitivare, proiectul fi propus deputaților spre adoptare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share