Protest violent la Haga. Mii de oameni au ieșit în stradă nemulțumiți de restricții, cu o zi înainte de alegerile legislative

Au fost violențe în Olanda, la Haga, unde mii de oameni au manifestat împotriva restricțiilor impuse din cauza pandemiei. 

Participanții la protestul care nu primise autorizație nu au purtat măști și nu păstrat distanțarea fizică. Polițiștii au intervenit cu tunuri cu apă și i-au împrăștiat rapid pe manifestanți. Mai multe persoane au fost arestate. Olanda este în carantină de aproape două luni.

Sute de persoane s-au adunat într-un parc din centrul oraşului pentru a protesta față de premierul Mark Rutte şi față de restricţiile impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19, măsuri care au declanşat cele mai violente proteste pe care Olanda le-a cunoscut în ultimele decenii.

Manifestanţii au refuzat să plece când protestul ar fi trebuit să se termine, astfel că forţele de ordine au intervenit împotriva lor.

Olandezii sunt aşteptaţi la urne de luni până miercuri, la un scrutin considerat a fi un verdict popular asupra modului în care premierul Mark Rutte a gestionat pandemia. Conform sondajelor, acesta şi partidul său liberal VVD au şanse mari să câştige scrutinul şi să se menţină astfel la conducerea unui guvern de coaliţie.

Alegerile se vor desfăşura timp de trei zile pentru evitarea aglomerării în secţiile de votare în contextul pandemiei.

Mark Rutte a demisionat împreună cu guvernul său la jumătatea lunii ianuarie, în urma unui scandal provocat de dezvăluirea unor ilegalităţi administrative în acordarea de ajutoare pentru familiile cu copii, care au afectat în principal părinţi imigranţi în Olanda, mulţi fiind obligaţi să se îndatoreze pentru a returna statului retroactiv alocaţiile primite de-a lungul mai multor ani. Dar guvernul Rutte a rămas în tot acest timp la conducerea ţării ca interimar.

Sursa: Digi24

Total
0
Shares
Total
0
Share