Poliția de Frontieră informează că ieri prin punctul de trecere Leușeni s-a asigurat predarea cetățeanului George Simion către autoritățile române, în conformitate cu prevederile acordurilor stabilite între state.
Procedura de predare s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, iar în momentul predării cetățeanului menționat acesta nu prezenta nici un semn de violență fizică. De asemenea, documentul de predare a ajuns în posesia lui după ce a fost luat în custodie de autoritățile române, nefiind deteriorat sau cu urme de sânge.
Menționăm că operațiunea de predare s-a făcut în condiții pașnice, fără să fi existat careva impedimente. De altfel, procedurile operaționale menționează clar ca în astfel de situații nu s-ar fi putut face predarea-primirea dacă ar fi existat urme de violență, în astfel de cazuri se acordă primul ajutor și se iau alte măsuri corespunzătoare. Ceea ce nu a fost cazul în situația menționată.
Mai mult, până la acestă oră nu există o plângere oficial formulată de cetățeanul George Simion pe marginea celor pe care le-a semnalat pe rețelele de socializare. Acesta ar fi avut posibilitatea să depună pe loc plângerea, la punctul de trecere a frontierei Republicii Moldova în momentul operațiunii de predare, dacă ar fi constatat anumite încălcări. Din comunicarea cu autoritățile române a rezultat că o astfel de plângere nu a fost depusă nici la punctul de trecere a frontierei române.
Șeful Poliției de Frontiera a Republicii Moldova a dispus efectuarea unei anchete interne pe acest caz, pentru a fi analizate suplimentar toate detaliile operațiunii și a fi stabilite toate circumstanțele în care aceasta a avut loc.