Provocările pandemiei și oportunitățile de dezvoltare a turismului intern au fost discutate cu ANTRIM

Turism vinicol, Moldova

Provocările pandemiei și oportunitățile de dezvoltare a turismului intern au fost abordate, astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, și președintele ANTRIM, Cristina Frolov, în cadrul unei vizite la Centrul de informare Turistică.

În cadrul vizitei s-a discutat despre condițiile de activitate, obiectivele și acțiunile Centrului, precum și realizările obținute, aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului „Turism 2025″, dar și despre digitizarea serviciilor turistice în contextul crizei pandemice.

„Industria turismului din Moldova se confruntă cu o perioadă deloc ușoară, fiind una din ramurile cele mai afectate de criza pandemică de COVID-19. Mă bucur să constat că cetățenii noștri sunt interesați să redescopere și să exploreze locurile turistice din țara noastră, prin aceasta contribuind direct la susținerea turismului intern. În această perioadă, MEI a identificat soluții de suport pentru agenții economici din industria turismului. Printre acestea sunt reducerea de la 20% la 15% a TVA pentru întreprinderile din domeniul HORECA, subvenționarea dobânzilor întreprinderilor care au obținut în perioada pandemică credite bancare sau nebancare, oferirea posibilității de a activa în baza patentei de întreprinzător ghizilor, caselor rurale, dar și prestatorilor de unele servicii de agrement din cadrul programelor turistice”, a spus Sergiu Railean.

Cristina Frolov l-a informat pe ministrul Sergiu Railean despre unele acțiuni întreprinse de ANTRIM în contextul pandemiei de COVID-19 și urmare a solicitării pieței interne, fiind elaborate și lansate, în perioada 1-2 august a.c., trei tipuri de trasee turistice: drumeții, kayaking și ciclism, care au fost dezvoltate de operatorii de turism, prin Proiectul de Competitivitate din Moldova. În rezultat, trei mici antreprenori din industria turismului au dezvoltat rute noi de aventură pentru explorarea destinațiilor turistice.

„În prezent, se elaborează patru trasee noi, întrucât ANTRIM este unul din partenerii principali ai Programului „Sipoteni – Capitala Tineretului 2020-2021″ și urmează să contribuie în perioada imediat următoare la dezvoltarea potențialului turistic al satului Sipoteni și a regiunilor din preajmă, prin implicarea tinerilor pe parcursul următoarelor 6 luni în procesul de creare a traseelor turistice”, a precizat președintele ANTRIM.

De asemenea, în cadrul discuției au fost enunțate unele propuneri și solicitări venite din partea mediului de afaceri pentru atenuarea consecințelor negative asupra industriei turismului în contextul pandemiei. Propunerile au vizat urgentarea aprobării Programului de dezvoltare a turismului „Turism 2025″, implementarea prevederilor cadrului normativ privind pachetele de servicii excursioniste, urmare aprobării Legii nr. 91/2020 care prevede utilizarea contractului turistic şi a voucherului turistic, reducerea până la 10% a TVA pe întreg lanțul valoric al serviciilor prestate de HORECA.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share