Psiholog: Ce facem când regretăm deciziile luate în trecut?

Ce facem când regretăm deciziile luate în trecut, blog, psihologie, filosofie, viata 

Alegeri…

Sunt unele hotărâri importante și mari, pe care le gândim mult timp, cântărim, avem îndoieli, unele alegeri însă sunt făcute chiar fără să ne dăm seama. De ce pentru unii dintre noi este ușor și fără prea mult disconfort să aleagă, iar pentru alții este atât de dificil și stresant, cu atâtea reveniri asupra unui subiect sau altul?

Azi vin cu trei cauze, importante după părerea mea, în acest subiect. Totuși, nu voi aborda conceptul clasic de decizie, ca proces psihic.

Pentru că am avut în consiliere persoane care nu reușeau să se împace cu alegerile proprii, făcute în trecut, cred că este o temă dureroasă și care merită atenție. Uneori este vorba despre partenerul ales, uneori despre specialitatea, locuința sau chiar țara în care la un moment dat am decis să trăim. Aud uneori verbalizate fantezii de genul: dacă alegeam X sau Y aveam o viață fericită sau cel puțin nu sufeream atât.

Pe lângă faptul că aceste gânduri ne vin de obicei cânt ceea ce am ales nu ne aduce mulțumirea scontată și nu reușim să fim fericiți în condițiile care SUNT ACUM, mai este și o altă capcană. Mintea noastră ne arată DOAR părțile bune ale opțiunii care nu s-a realizat. Cunosc femei care cred că CEALALTĂ aleasă a unui bărbat din trecut (care se dovedește că de fapt a fost părăsit pentru un motiv serios) este mai fericită, iubită, adorată, fără griji… Cunosc bărbați care, văzând întâmplător o fostă sunt siguri că aceasta arată mai bine, mai slabă, mai zâmbăreață decât soția… Interesant este faptul că noi comparăm condițiile interne ale unei relații/realități cu afișarea unor aparențe pe rețele, la petreceri, în pozele din călătorii.

Oricât nu ne-am convinge pe noi înșine că nu e rațional, oricum avem iluzia că, acolo unde eu nu sunt (dar aș fi putut fi dacă făceam o altă alegere, mai înțeleaptă) este mult mai bine, chiar perfect.

  • Asta se întâmplă pentru că din start, atunci când alegem dintre 2 sau mai multe opțiuni posibile, avem impresia că EXISTĂ O OPȚIUNE IDEALĂ. Că una dintre cele câteva variante va include DOAR lucruri bune pentru noi, deci este important să știm/ghicim/intuim/simțim care ar fi aceasta. Iar când ne dăm seama că apar pe calea aleasă lucruri care ne creează disconfort – hopa, deci nu era asta!

De fapt NU EXISTĂ ACEA OPȚIUNE DOAR CU O PARTE DE BĂȚ, după cum știm, acesta are două capete, tot timpul.

  • Mai este și un alt motiv posibil aici, în cazul regretelor de după. La anumite etape ale vieții unele lucruri sunt importante, valoroase și prioritare pentru noi. Aceste lucruri ne determină să luăm anumite decizii. De exemplu în adolescența târzie, când ne alegem facultatea, pentru procesul de separare de părinți era important să facem alegeri proprii, unele chiar radicale, contrare părerii acestora. Mai târziu, putem regreta calea pe care deja suntem la distanță mare de start. Asta pentru că acum, la maturitate sunt alte lucruri importante și valoroase, vedem lucrurile altfel, nu pentru că atunci, în trecut nu am fi făcut (pentru acel moment) ce era bine pentru noi. Dacă acum valorile noastre se schimbă și multe lucruri din trecut nu mai au sens, nu înseamnă de fapt că ele își pierd valoarea în general, că nu erau necesare.

Pentru a analiza ultima cauză, vă propun să ne imaginăm alegerile simple pe care le facem, destul de des.

În momentul în care mergem la un restaurant sau cafenea, ni se aduce meniul și… urmează să alegem ce vom mânca/bea. Dacă am mai fost aici și știam din start ce vrem, vom cere chiar fără să deschidem acel meniu, dacă însă am fost dar nu am găsit încă nimic care să ne mulțumească și avem câteva idei diferite, vom sta un pic pe gânduri. Ce se întâmplă aici este de fapt despre:

  • Dacă aleg X pierd Y, dar eu nu pot/nu vreau să pierd nimic. Pur și simplu nu sunt în stare să renunț la cealaltă opțiune, să o las nematerializată. Este dificil pentru unii dintre noi să ne limităm DOAR la una dintre câteva lucruri care PAR atât de… bune. Este ca și cum, toată viața noastră ar fi un hipermarket, unde pur și simplu există prea multe, iar noi le vrem pe toate. Dacă ne-am gândi la scară largă, multe dintre lucrurile mari și importante din viața noastră (partener, job, țară, locuință) nu ni se par valoroase din moment ce am hotărât că ne oprim la ele. Ceea ce nu am ales devine mult mai frumos, minunat, fără riscuri, iar noi tocmai am pierdut toate aceste lucruri. De aceea unii din noi nu ne oprim pur și simplu, e mult prea dureros să pierdem atâtea…

Ce-i de făcut?

Poate sunt multe lucruri care ne-ar ajuta, eu însă am ales să scriu aici următoarele sugestii:

Ne poate ajuta foarte mult ATENȚIA VOLUNTARĂ. Chiar dacă pare un proces simplu și fără magie, acesta ne salvează pur și simplu în asemenea cazuri. Asta pentru că suntem într-o societate cu ADHD. Nu reușim să ne fixăm și menținem voit atenția pe lucrurile pe care am hotărât că sunt importante pentru noi, pentru că ne distrag alte mii care licăresc în jurul nostru. Ar fi bine să avem o LISTĂ DE CUMPĂRĂTURI imaginară în oricare domenii ale vieții. Asta pentru a ne aminti cât mai des că, deși există femei frumoase în jur, bărbați care par grijulii și atenți, joburi pline de oportunități, aceste lucruri nu sunt incluse în listă… Asta nu înseamnă că am făcut o listă și va fi bătută în cuie toată viața, dar chiar revizuită uneori, aceasta ne poate ajuta să ne aliniem cu noi înșine atunci când ne iau valurile.

După ce am finalizat facultatea de psihologie, 2 ani (da, da, 24 luni luuuuuungi) nu am reușit să-mi găsesc un job care ar fi corespuns specialității (iar ce era chiar nu acoperea alte criterii importante). Totuși, niciodată nu am avut îndoieli în facultatea aleasă. Asta nu pentru că era cea mai bună, ci pentru că eu am hotărât că pentru mine va fi cea mai bună. Atenția mea pur și simplu a pus multă lumină pe ceea ce era și a estompat tot ce era pe lângă. Am primit de-a lungul timpului replici precum că sunt o norocoasă că am ales din start bine și fac ce-mi place. Da, sunt, doar că acest NOROC îl poate alege oricine dacă este gata să fie atent la ce este, nu la tot ce pierde în fiecare moment.

O altă sugestie ar fi să fiți cât mai conștienți de acele criterii care stau la bază atunci când faceți o alegere. A ști ce este CU ADEVĂRAT IMPORTANT ACUM ne poate salva uneori. Putem să ne dăm seama așa dacă suntem cumva împinși de motivul de a dovedi ceva oamenilor sau unei anumite persoane. Ca să nu ne trezim că muncim în fiecare zi cu 2-3 ore mai mult doar ca să achităm un credit pentru o mașină pe care de fapt nu ne-o permitem și nici nu este chiar necesară dar… arată scump. Conștientizând aceste criterii, poate ne dăm seama la un moment dat ce este cu adevărat important pentru noi.

Mulțumesc că ai citit până la final!

Să vă fie cu folos!

autor: psiholog Vera Budan 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share