PSRM cere moratoriu în privința modificării Legii taxei de stat

Adrian Lebedinschi, deputat PSRM, a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căruia a expus poziția Partidului Socialiștilor cu privire la modificările operate de majoritatea parlamentară la Legea privind taxa de stat ṣi aprobate în prima lectură, la 29 decembrie 2022.

În cadrul briefingului, Adrian Lebedinschi a explicat, că proiectul dat contravine art. 20 din Constituție, cadrului juridic național și internațional în domeniu.

Potrivit deputatului, introducerea nejustificată a unor noi taxe de stat și o creștere a celor vechi va afecta direct cetățenii de rând, care, din lipsa resurselor financiare, nu se vor putea adresa în instanțele de judecată pentru a-și apăra drepturile, iar sistemul de justiție va fi discreditat.

”Proiectul de lege privind taxa de stat este o încercare de a compensa incompetența managerială a guvernării în implementarea politicii social-economice și de a crește veniturile bugetare din contul populației sărăcite de PAS”, a subliniat Adrian Lebedinschi.

Socialistul a menționat că PSRM insistă pe instituirea moratoriului asupra adoptării proiectului de Lege nr. 484 din 27.12.2022 privind Legea taxei de stat, în scopul respectării Legii nr. 100/2017 privind actele normative, a Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional și a excluderii din proiectul Legii taxei de stat a normelor care instituie perceperea taxelor de stat, care afectează grav dreptul privind accesul la justiție, reduc la zero esența acestui drept și implicit, desființează Statul de Drept.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share