PSRM, după învinuirea adusă Zinaidei Greceanîi: Astfel de acțiuni arată nivelul de degradare a regimului și a justiției sale “de buzunar”

Regimul Maiei Sandu continuă reprimarea opoziției prin utilizarea Procuraturii și a instanțelor judecătorești, este reacția PSRM, după ce procurorul Petru Iarmaliuc a anunțat că și Zinaida Greceanîi, ex-președintele Parlamentului, este învinuită în dosarul ”Kuliok”.

”De această dată, ținta atacului a devenit Zinaida Greceanîi, ex-prim-ministru, ex-președinte al Parlamentului Republicii Moldova, ex-președinte al Partidului Socialiștilor și actualul președinte al fracțiunii parlamentare a BCS.

Zinaida Greceanîi este unul dintre cei mai corecți politicieni și o persoană ce se remarcă prin înalte calități morale, care a muncit mulți ani pentru dezvoltarea și prosperarea Republicii Moldova. Atacul absolut nejustificat împotriva unei asemenea personalități este o sfidare a legii, a bunului simț și o depășire a oricăror “linii roșii”.

Astfel de acțiuni arată nivelul de degradare a regimului și a justiției sale “de buzunar”. Inspirându-se din cele mai odioase regimuri dictatoriale, “oamenii buni” implementează cele mai josnice metode de reprimare, plasându-se mai presus decât legea, procedurile democratice și bunul simț.

Actualii conducători, ajunși să dețină puterea absolută în țară, precum și procurorii lor de buzunar care deschid dosare la comandă, vor trebui să răspundă în fața legii pentru ilegalitățile comise și despotism.

Evident că atacul împotriva reprezentanților Partidului Socialiștilor poartă un caracter politic. În mod special, procurorii regimului Sandu practică asemenea atacuri în zilele și în timpul când au loc ședințele plenare ale Parlamentului.

Spre exemplu, ridicarea documentelor de la sediul PSRM a avut loc în momentul când se vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului Gavrilița. De asemenea, printr-o ”ciudată” coincidență, colegii noștri din fracțiunea parlamentară erau chemați la Procuratură în zilele ședințelor legislativului.

Scopul acestor persecutări politice este doar unul – intimidarea oponenților politici și curățarea arenei politice din țară. Urmărim cu nedumerire cum militanții de ieri pentru democrație și libertatea de exprimare, pentru o justiție corectă și o luptă politică onestă, se transformă în gropari ai democrației, într-un regim care utilizează instrumentele represive ale epocii statului “capturat” împotriva adversarilor săi politici și a propriului popor.

Pentru fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, pentru Partidul Socialiștilor și pentru cetățenii țării noastre, care o tratează pe Zinaida Greceanîi cu un respect deosebit, tot ce se întâmplă pare o absurditate. Consecințele acestor provocări ar putea fi foarte grave pentru regimul actual.
Socialiștii au semnat un demers în adresa organizațiilor internaționale și misiunilor diplomatice cu solicitarea de a acorda o atenție sporită încălcărilor sistematice a drepturilor opoziției și utilizarea de către regimul actual a instituțiilor judiciare în lupta politică cu adversarii.

Partidul Socialiștilor declară oficial că la fel ca și mai înainte, va oferi sprijin deplin fiecărui membru al echipei sale. Orice ilegalitate de acest gen din partea regimului de la guvernare ne va consolida și mai mult. Vom continua lupta până când vom elibera Moldova de acest regim antidemocratic și metodele sale ilegale”, este reacția PSRM.

Amintim că socialista Zinaida Greceanîi, ex-președintele Parlamentului, are statut de învinuit în dosarul „Kuliok”. Declarația a fost făcută de procurorul pe caz Petru Iarmaliuc la Curtea Supremă de Justiție, acolo unde au avut loc noi audieri în dosarul finanțării ilicite a PSRM. Potrivit acestuia, învinuirea oficială la adresa deputatei i-a fost adusă la cunoștință ei în data de 18 octombrie curent

Total
0
Shares
 
Total
0
Share