PSRM: Întâlnirea secretă a Maiei Sandu cu judecătorii contrazice principiul constituțional al separării puterilor

Deputații PSRM au solicitat explicații președintelui Maia Sandu cu privire la întâlnirea secretă cu judecătorii, care a avut loc săptămâna trecută, transmite Telegraph.md

„Cu ceva timp în urmă, înainte de vizita sa la Paris, președintele Maia Sandu a organizat o întâlnire secretă, considerăm noi, cu judecătorii, despre care au scris unele mass-media. Catalogăm această întâlnire ca o încercare de a interveni în sfera de activitate a sistemului judiciar”, a spus deputatul PSRM Vasile Bolea.

Deputatul a menționat că, dacă președintele intenționează astfel să ia măsuri în vederea impulsionării reformei judiciare, atunci astfel de întâlniri trebuie să aibă loc cu Consiliul Superior al Magistraturii ca instituție de gestionare a chestiunilor instanțelor judecătorești, și nu cu un grup de judecători.

Considerăm că orice activitate legată de politica în domeniul justiției trebuie desfășurată în conformitate cu Strategia de reformare a justiției, care a fost elaborată în comun cu experți internaționali și adoptată la sfârșitul anului trecut de Parlament”, a subliniat Vasile Bolea.

El a menționat că această ședință secretă contrazice principiul constituțional al separării puterilor: „avem trei puteri separate una de cealaltă: legislativă, executivă și judiciară”. Deputatul a subliniat că prin însuși faptul de a purta o astfel de discuție secretă a președintelui cu unii judecători apar multe întrebări atât din partea specialiștilor, cât și a societății.

Aceste întâlniri secrete trebuie făcute publice. Când jurnaliștii au încercat să pună întrebări, șeful statului a tăcut și nu a oferit detalii. Credem că aceste detalii trebuie făcute publice”, a spus Vasile Bolea.

Deputații PSRM au anunțat că au trimis o cerere oficială Administrației Prezidențiale, care a inclus mai multe întrebări: care a fost scopul și agenda ședinței, cine a participat, de ce au fost invitați anume acești judecători, ce subiecte au fost discutate, care dintre angajații din Administrația prezidențială au participat, care este legătura dintre această întâlnire și principiul separării puterilor în stat, a fost informat CSM, se află sau nu pe rol la acesti judecători cauze administrative, civile sau penale de interes public unde Președinția sau persoanele din Administrația Prezidențială sunt vizate?

Înțelegem care a fost scopul acestei întâlniri. Credem că este pusă presiune pe judecători. Am asistat deja la modul în care Maia Sandu, când era prim-ministru, a încercat să subordoneze Procuratura Republicii Moldova prin asumare de răspundere, fapt care ulterior a fost declarat ilegal de către Curtea Constituțională. Acțiunile ei au fost aspru criticate și de partenerii străini. Tot atunci, am declarat și noi că a fost o încercare nedemocratică de a subjuga justiția, contrar legislației actuale. Timpul a arătat că avem dreptate”, a declarat deputatul PSRM Grigore Novac.

Citește și: Igor Dodon către Maia Sandu: Unde sunt acțiunile reale anticorupție? Unde sunt soluțiile magice pentru lupta cu COVID?

Total
0
Shares
 
Total
0
Share