PSRM și blocul ACUM merg la o lovitură de stat, cu susținerea lui Igor Dodon

alianta acum psrm, socialistii si acum, socialistii si maia sandu , nastase si socialistii alianta, psrm guvern, blocul acum dmitrii kozak

Ieri, la ora 24.00, a expirat termenul de formarea a unei majorități parlamentare. Toți așteptau că președintele Republicii Moldova își va îndeplini funcția constituțională și va dizolva parlamentul, declansând astfel, alegeri anticipate.

S-a întâmplat însă altfel. Posibil după ultimele sale declarații, prin care a spus că este imposibil de a găsi un compromis cu blocul ACUM, a urmat o intervenție de la coordonatorul PSRM din Moscova, în privirea creării unei coaliții cu orice preț, transmite ava.md.

Principalul scop este de a nu admite Partidul Democrat la guvernare, care poate să își îmbunătățească scorul la alegerile anticipate și să nu permită ca cu susținerea forțelor externe, să fie scos contingentul rus de pe teritoriul Moldovei, prin urmare reintregirea țării.

Pentru acest lucru, Rusia a cerut de la PSRM să cedeze cerințele privind limba rusă, Găgăuzia, istoria Moldovei și alte cerințe ideologice, știind că ACUM niciodată nu le va accepta. Coordonatorul de la Moscova a cerut președintelui ca acesta să încalce Constituția, pentru a da posibilitatea creării unei coaliții de guvernare între PSRM și ACUM.

Nu contează ce decizie vor lua cele două partide. Contează că președintele este gata de orice, chiar să încalce Constituția, doar pentru ca să satisfacă cerințele coordonatorilor externi.

Acest lucru deja este o amenințare clară la securitatea Republicii Moldova.

Autor: Vitalie Andrievschii

Total
0
Shares
Total
0
Share