Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal informează că marți, 31 octombrie 2023, în intervalul orelor 07:00 – 09:00, punctul de trecere a frontierei de stat Criva-Mamaliga își va sista activitatea în legătură cu demararea lucrărilor de modernizare a rețelei electrice.
În acest context, pentru a evita formarea rândurilor și a timpilor mai mari de așteptare, recomandăm persoanelor ce intenționează traversarea prin acest punct de trecere, în intervalul de timp menționat, să opteze pentru alte puncte de trecere din proximitate: Larga-Kelmențî sau Briceni-Rossoșani.