RAPORT // Lansarea anchetei FBI asupra consilierilor lui Trump în 2016 nu a avut o motivaţie politică

SUA, Trump, alegeri SUA, alegeri prezidentiale america

Inspectorul general al Departamentului american al Justiţiei a stabilit, într-un raport care urmează să fie făcut public luni, că ancheta FBI asupra consilierilor lui Donald Trump din timpul campaniei prezidenţiale din 2016 a fost declanşată pe baze legale şi autorizate adecvat, a declarat pentru Reuters o sursă din Congres familiarizată cu conţinutul raportului.

Organismul de supervizare al Departamentului Justiţiei a stabilit că preferinţele politice ale angajaţilor FBI nu au influenţat decizia agenţiei de a declanşa investigaţia, o anchetă care a dus în cele din urmă la examinarea de către procurorul special Robert Mueller a unei posibile ingerinţe ruse în ultimele alegeri prezidenţiale din SUA.

Raportul inspectorului general Michael Horowitz menţionează că a descoperit numeroase erori, dar nu şi partizanat politic în demersul FBI, iar textul ar putea furniza muniţie atât susţinătorilor lui Trump, cât şi criticilor săi, notează Reuters.

Horowitz a descoperit că FBI avea un scop legal de a solicita curţii aprobare pentru a începe supravegherea lui Carter Page, un consilier de campanie a lui Trump.

Inspectorul general a descoperit însă şi 17 greşeli şi omisiuni “fundamentale” în cererea iniţială şi în cele reînnoite către Foreign Intelligence Surveillance Court (FISA). Acele erori au făcut cazul să pară mai puternic decât era, a menţionat Horowitz.

În special, raportul evidenţiază faptul că un avocat din cadrul FBI a modificat un e-mail într-o cerere de prelungire a supravegherii, care pretindea că Page “nu era o sursă” pentru o altă agenţie guvernamentală.

În fapt, Page a fost “un contact operaţional” pentru o altă agenţie care nu a fost nominalizată în raport.

Investigaţia FBI, lansată în vara lui 2016 înainte de alegerile din noiembrie, a fost preluată în mai 2017 de fostul şef al FBI Robert Mueller. Ancheta de 22 de luni a procurorului special a detaliat o campanie rusă de atacuri informatice şi propagandă menite să semene discordie în SUA, să-i facă rău lui Hillary Clinton şi şi să-l ajute pe Donald Trump.

Mueller a documentat numeroase contacte între figuri din echipa de campanie a lui Trump şi Moscova, dar nu a găsit dovezi suficiente pentru a stabili că a existat o conspiraţie.

Procurorul general William Barr a spus că raportul “reflectă un abuz clar asupra procesului FISA”.

“Raportul arată cu claritate că FBI a lansat o investigaţie intruzivă asupra campaniei unui candidat prezidenţial în baza unei suspiciuni foarte mărunte”, a precizat Barr într-un comunicat.

Citește și: (Video) Emoții pentru Trump? Joe Biden şi-a anunţat candidatura la preşedinţia SUA la următoarele alegeri

AGERPRES

Total
0
Shares
 
Total
0
Share