Politic

Reacția BCS la prezentarea proiectului PAS cu privire la „securizarea spațiului informațional”: „Pornim vremuri bune = FALS”

Pinterest LinkedIn Tumblr

„Pornim vremuri bune = FALS” – cu această lozincă deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au ascultat prezentarea proiectului de lege cu privire la „securizarea spațiului informațional”, elaborat de PAS.

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

Opoziția și-a exprimat dezacordul și nemulțumirea față de cenzura pe care vrea să o impună actuala putere. În debutul ședinței Parlamentului, deputatul socialist, Adela Răileanu, a cerut excluderea proiectului de pe ordinea de zi.

Precizăm că potrivit inițiativei PAS, SIS va avea competențe de a decide dacă o informație este falsă și trebuie exclusă din spațiul informațional, tot SIS va decide închiderea unui site.

Documentul mai prevede amenzi de până la 22500 de lei pentru simplii cetățeni, care vor publica pe rețelele de socializare știri sau informații, pe care SIS le va considera drept dezinformare.

Documentul a fost criticat dur și de societatea civilă, internauți și lideri de opinie. Unii dintre aceștia l-au calificat drept cenzură, iar alții au spus că SIS nu are nici un drept, fără decizia unei instanțe de judecată, să închidă o instituție de media.

loading...

Comments are closed.