Reacția FMI la situația privind Victoriabank

Dl Ruben Atoyan, șeful misiunii FMI (negociatorul principal) pentru Moldova, a făcut următoarea declaraţie:

“Am luat notă de rechizitoriul Procuraturii Anticorupție asupra Victoriabank și de decizia recentă a instanței de judecată de aplicare a sechestrului pe activele băncii în legătură cu ancheta fraudei bancare din 2014. Atingerea unui progres real în recuperarea activelor sustrase în urma fraudei bancare din 2014 printr-o anchetă și urmărire penală independentă și cuprinzătoare este de o importanță critică.

După frauda din 2014 au fost implementate mai multe reforme importante pentru curățarea și modernizarea sectorului bancar din Republica Moldova, una din ele fiind intrarea băncii “Transilvania” în “Victoriabank”, în parteneriat strategic cu BERD, fapt care poate fi calificat ca un reper de mare importanță. Progresele realizate cu eforturi mari în acest domeniu trebuie protejate.

FMI va urmări îndeaproape evoluțiile din acest domeniu, în special în ceea ce privește implicațiile potențiale pentru noul program susținut de FMI, care se concentrează pe consolidarea statului de drept. Suntem gata să susținem continuarea reformelor din Republica Moldova.”

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share