Declaraţiile că unii primesc un salariu mai mic decât până la reforma salarizării angajaţilor bugetari sunt o minciună, a declarat premierul Pavel Filip marţi, în cadrul unei şedinţe speciale la care s-a discutat implementarea legii cu privire la salarizare, deficienţele sesizate şi posibilităţile de înlăturare a acestora.
Potrivit premierului, după retuşările în urma primei luni de aplicare a legii salarizării, va exista un mecanism perfect, care va permite anual revizuirea salariilor în direcţia majorării acestora, în funcţie de nivelul de inflaţie şi capacităţile financiare ale statului.
„Această lege este una foarte importantă şi s-a lucrat foarte mult la elaborarea ei. Legea vine să facă ordine în sistemul salarizării şi dacă apar unele întrebări, ele nu trebuie să umbrească această lege foarte bună. Vom face o analiză după primele salarii şi dacă va fi nevoie să intervenim, o să intervenim. Astfel încât să retuşăm acele nuanţe care au mai rămas, iar oamenii să simtă beneficiile acestei legi”, a subliniat Pavel Filip.