Reacția Ministerului Apărării: Planul de acțiuni privind profesionalizarea Armatei Naţionale este aproape finalizat!

armata nationala, republica moldova, vlad plahotniuc pdm, serviciu militar

Planul de acțiuni privind profesionalizarea Armatei Naţionale este aproape finalizat şi urmează a fi aprobat la nivel de Guvern. Aceasta este reacția Ministerului Apărării în legătură cu propunerea președintele PDM, Vlad Plahotniuc, ca Republica Moldova să renunțe la serviciul militar obligatoriu și să își formeze o armată din profesioniști, angajați prin contract.

“Planul de acțiuni privind profesionalizarea Armatei Naţionale este aproape finalizat şi urmează a fi aprobat la nivel de Guvern. Acest plan de acțiuni prevede eliminarea treptată a serviciului militar obligatoriu. Implementarea planului de acţiuni respectiv va fi iniţiată odată cu demararea următoarei campanii de încorporare din toamna anului curent. Reducerea numărului de soldaţi în termen vine în favoarea creşterii numărului de militari profesionişti, angajaţi în bază de contract”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării, condus de Eugen Sturza.

Prin urmare, vor fi create noi locuri de muncă, resursele financiare utilizate anterior pentru întreţinerea soldaţilor vor fi direcţionate spre îmbunătăţirea altor aspecte importante cum ar fi: condiţiile de activitate a militarilor prin contract, asigurarea socială şi cu spaţiu locativ de serviciu şi nu în ultimul rând, remunerarea decentă a militarilor profesionişti.

“Această acţiune este una complexă, care presupune inclusiv revizuirea bugetului în domeniul apărării. Pe lângă aspectul financiar, va fi ajustat procesul de instruire a soldaţilor şi sergenţilor angajaţi prin contract şi a ghidului de carieră militară pentru aceştia, sistemul de mobilizare şi instruire a rezerviştilor şi va fi modificat sistemul de recrutare a militarilor. O altă acţiune va fi modernizarea graduală a infrastructurii unităţilor militare, precum şi a tehnicii de luptă şi armamentului din dotare”, mai transmite ministerul.

O instituţie militară modernă, profesionistă, bine-echipată, capabilă să-şi execute misiunile, interoperabile cu celelalte armate este obiectivul conducerii Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale, ce urmează a fi realizat prin intermediul Planului de acţiuni privind profesionalizarea armatei.

eugen sturza, igor dodon, armata nationala, Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Total
0
Shares
 
Total
0
Share