Reacția PAS: Demisia lui Chicu deschide calea constituțională spre dizolvarea Parlamentului actual şi declanşarea alegerilor anticipate

Președintele interimar PAS, Igor Grosu, a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că demisia Guvernului Chicu deschide calea constituțională, cea mai scurtă, spre dizolvarea Parlamentului actual şi declanşarea alegerilor anticipate, transmite Telegraph.md, cu referire la comunicatul oficial al PAS.

”Acum urmează al doilea pas – declanşarea alegerilor anticipate și alegerea unui Parlament legitim și reprezentativ. Este datoria noastră să îndeplinim ce ne cer oamenii – iar oamenii cer clar alegeri anticipate.

Demisia Guvernului Chicu deschide calea constituțională, cea mai scurtă, spre dizolvarea Parlamentului actual şi declanşarea alegerilor anticipate. Aşa cum au cerut cetățenii.

Acum se discută foarte mult scenariile. Guvern de tranziţie, majoritar, minoritar, de tranziție, de salvare sau uniune națională foaie de parcurs etc. Trebuie să înţelegem un lucru foarte simplu. Parlamentul actual este cauza crizei politice şi a problemelor pe care le are ţara. În actualul Parlament, care nu mai exprimă voinţa politică a alegătorilor, nu mai există o majoritate parlamentară de minim 51 de deputaţi, care să genereze un Guvern responsabil, onest şi profesionist, capabil să satisfacă necesităţile oamenilor.

Partidul Acțiune și Solidaritate va respecta întru totul ceea ce cer oamenii. Anticipatele sunt unica soluție pentru rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă țara”, a declarat Grosu în cadrul unei conferințe de presă.

„Este un obiectiv pe care toți l-am declarat prioritar pentru a readuce la normalitate țara și ca să permitem societății noastre să soluționeze problemele și să se dezvolte în continuare. Sunt doar două căi legale de a declanșa dizolvarea Parlamentului și alegerile parlamentare anticipate, una este demisia Guvernului. În aceste condiții, eu am propus de a veni astăzi cu decizia de demisie a prim-ministrului, respectiv, și a Guvernului Republicii Moldova. Astfel, încât, această procedură să poată fi lansată cât mai curând posibil”, a spus Ion Chicu în cadrul conferinței de presă de astăzi.

Citește și: FOTO // A doua aeronavă HiSky a aterizat la Chișinău și a fost înregistrată în Republica Moldova

Total
0
Shares
Total
0
Share