Externe

Reacție ironică a Rusiei după succesul misiunii SpaceX. Ce promite Moscova

Pinterest LinkedIn Tumblr

Agenţia spaţială rusă Roskosmos a ironizat duminică euforia manifestată de Donald Trump după lansarea reuşită a rachetei Space X sâmbătă la Cape Canaveral subliniind că această companie nu este singura care poate să trimită oameni în spaţiu, informează Agerpres.

Preşedintele american, care a asistat la decolarea rachetei construite de Space X, companie privată condusă de omul de afaceri Elon Musk, a etalat un entuziasm debordant după primul zbor cu echipaj uman lansat din SUA după o întrerupere de nouă ani. „Această putere, această tehnologie, este incredibil!”, a exclamat Donald Trump, promiţând că americanii vor pune piciorul în curând pe Marte şi că SUA vor dispune curând de „armele cele mai extraordinare imaginate vreodată”.

NASA depindea din 2011 de Roskosmos pentru a trimite astronauţi spre Staţia Spaţială Internaţională.

Elon Musk răspunde: „Trambulina funcționează!”

„Nu am înţeles isteria declanşată de lansarea reuşită a capsulei Crew Dragon”, a reacţionat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Roscosmos, Vladimir Ustimenko. „Ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de mult timp s-a întâmplat”, a adăugat el, într-o aluzie la un precedent eşec al Space X, în 2014, în urma căruia şeful Agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin, sugerase SUA să-şi cumpere o trambulină.

„Trambulina funcţionează!”, i-a răspuns Elon Musk duminică în cadrul unei conferinţe de presă, alături de şeful NASA.

Aceste comentarii ale Roskosmos intervin după decolarea istorică, sâmbătă, în Florida a unei rachete a societăţii private SpaceX care a transportat doi astronauţi americani spre ISS, punând capăt unui monopol rusesc de nouă ani asupra zborurilor cu echipaj uman cu destinaţia stația spațială orbitală.

Rusia promite explorarea Lunii

„Nu avem intenţia de a rămâne inactivi. În acest an, vom testa două noi rachete, iar anul viitor, vom relua programul nostru de explorare a Lunii”, a reacţionat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Roskosmos, Vladimir Ustimenko.

Şeful Roskosmos, Dmitri Rogozin, afirmase în ajun că Rusia prevede lansarea-test, în toamnă, a unei rachete grele Angara, destinată a înlocui vechile lansatoare Proton, dar a cărei dezvoltare a decurs într-un ritm lent.

El a mai afirmat că Rusia îşi va accelera dezvoltarea rachetei sale grele balistice intercontinentale Sarmat, prezentată ca fiind destinată să depăşească toate tipurile de sisteme de apărare antirachetă.

Rusia: „Nu se știe niciodată…”

Din 2011 şi sfârşitul programului navetelor spaţiale americane, trimiterea astronauţilor americani pe ISS nu s-a mai putut efectua decât pe navele ruseşti Soiuz.

Potrivit specialiştilor, Roskosmos factura locul unui astronaut cu 80 de milioane de dolari, un venit deloc neglijabil pentru agenţia spaţială cu un buget anual de circa 2 miliarde de dolari.

Duminică, Roskosmos a sugerat că SUA au, totuşi, în continuare nevoie de Rusia. „Este într-adevăr important să avem cel puţin două opţiuni pentru a ajunge la ISS. Pentru că nu se ştie niciodată…”, a declarat Ustimenko.

Sursă a unei imense mândrii în perioada sovietică, sectorul spaţial rusesc întâmpină greutăţi majore de la destrămarea URSS în 1991. Ultimii ani au fost marcaţi de mai multe scandaluri de corupţie şi o serie de lansări ratate, între care unul cu echipaj uman, din fericire fără consecinţe pentru cei doi astronauţi care s-au putut ejecta.

loading...

Comments are closed.