Recomandările INSP în contextul condițiiilor meteorologice nefavorabile

Pentru prevenirea producerii accidentelor în contextul condiţiilor meteorologice nefavorabile, Inspectoratul Național de Securitate Publică recomandă conducătorilor auto să se informeze despre starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă.

În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de ploaie este necesară păstrarea unei distanțe mai mari față de mașinile care circulă în față, precum şi evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. INSP solicită șoferilor să își păstreze calmul, să nu blocheze intersecţiile, să nu se angajeze în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi să execute fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare.

De asemenea, INSP îndeamnă șoferii să aibă grijă să nu stropească pietonii și să dea dovadă de un comportament adecvat față de ceilalți particpanți la trafic. Totodată, pietonii sunt rugați să traverseze strada doar prin locurile marcate corespunzător.

Citește și: BREAKING NEWS // Șapte angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică, bănuiți de corupere pasivă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share