Externe

Record de voturi în SUA la alegerile prezidențiale. Ar putea fi cea mai mare mobilizare la vot din 1908 încoace

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un număr record de americani au votat deja la alegerile prezidențiale din SUA, până acum participând la votul preliminar mai bine de 50 de milioane de americani. Numărul cetăţenilor americani cu drept de vot e estimat la peste 239 de milioane.

Experții electorali din Statele Unite estimează cea mai mare prezență la vot din istorie, din anul 1908 încoace, respectiv 150 de milioane de voturi, adică aproape două treimi dintre americanii cu drept de vot, relatează „The Guardian”.

Decisivă va fi însă „Ziua Alegerilor”, pe data de 3 noiembrie. Toate voturile populației trebuie strânse până în acea zi, astfel că autoritățile din mai multe state americane fac eforturi pentru extinderea votului prin corespondență, care este și mai sigur în plină pandemie de coronavirus.

Sistemul electoral din Statele Unite este destul de complicat, o combinație între votul direct și cel indirect. Americanii din fiecare stat votează prin așa numiții electori. Apoi, în funcție de numărul acestora, în ziua alegerilor se decide care candidat la președinție a obținut cele mai multe voturi. Deseori însă rezultatul este tranșat în urma contestațiilor făcute la Curtea Supremă.

La alegerile din SUA își dispută încrederea americanilor actualul președinte Donald Trump și Joe Biden, contracandidatul său democrat. În ciuda pandemiei care a ucis peste 221.000 de americani, oamenii s-au înghesuit totuși să voteze.

În Texas, până acum s-au întrunit 70% din participanții la alegerile din 2020, în condițiile în care suntem abia în etapa votului “preliminat”. În Georgia s-a stat la coadă chiar și 10 ore, iar în Wisconsin a fost un număr record de voturi, 1,1 milioane.

Cozi au fost și în Virginia și Ohio.

Pandemia a modificat însă tradițiile campaniei. Americanii ar putea aștepta zile sau chiar săptămâni să afle cine este câștigătorul, în timp ce oficialii electorali numără zeci de milioane de voturi prin poștă.

Democrații încurajează oamenii să voteze cât mai devreme – fie personal, fie prin e -mail – pe fondul temerilor că USPS, serviciul poștal, nu va reuși să livreze corespondența cu buletinele de vot oficialităților electorale, la timp.

Sursa: StirilePROTV

loading...

Comments are closed.