Social

Recunoștință veșnică eroilor SMURD. Ambasadorul României: Sacrificiul lor nu a fost în zadar

Pinterest LinkedIn Tumblr

Astăzi, 2 iunie la Haragâș, raionul Cantemir a avut loc o ceremonie oficială de comemorare a echipajului aero-medical SMURD Iași, care a decedat acum 4 ani în misiune de salvare. La eveniment au participat Excelența sa Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță, comisarul șef Adrian Radu și Anca Corfu consulul general al României de la Cahul, care au depus o coroană de flori în memoria echipajului SMURD Iași,  transmite Telegraph.md 

Cu această ocazie, ambasadorul României Daniel Ioniță a declarat:

„Faptul că suntem astăzi împreună aici pentru a cinsti memoria eroilor SMURD, îmi cimentează convingerea că sacrificiul lor nu a fost în zadar. În ultimii ani au fost făcute eforturi consistente pentru extinderea SMURD pe întreg teritoriul Republicii Moldova, ca un exemplu al cooperării dintre România și Republica Moldova, inclusiv cu fonduri europene”.

La ceremonie au participat și oficialități din partea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale ale Republicii Moldova, precum și reprezentanți ai autorităților locale.

În fața monumentului comemorativ a fost oficiată și o slujbă de pomenire.

Recunoștință veșnică eroilor SMURD – medicul Mihaela Dumea, asistentul Gabi Sandu și piloții Doru Gavril și Voicu Șocae!

Amintim că, tragicul accident aviatic a avut loc pe data de 2 iunie 2016. Pilotul aeronavei, copilotul, un medic și un asistent și-au pierdut viața. Aparatul de zbor se îndrepta spre Cahul pentru a prelua un pacient.

Dumnezeu să-i odihnească!

loading...

Comments are closed.