Externe

Regatul Unit primește un ultimatum de la Parlamentul European pentru Brexit – duminică este ultima zi pentru a ajunge la un acord

Pinterest LinkedIn Tumblr

Parliamentul European anunță că nu va ratifica un potențial acord post-Brexit decât dacă acesta va fi semnat până duminică, au anunțat liderii principalelor grupuri politice din legislativul de la Bruxelles.

În cadrul unui comunicat comun, forțele politice din PE spun că sunt „gata să organizeze o sesiune plenară extraordinară la sfârșitul lunii decembrie, dacă un acord va fi stabilit până duminică la miezul nopții”.

Dacian Cioloș, liderul Renew Europe, a spus că această dată limită este necesară pentru că „nesiguranța care stă deasupra cetățenilor și companiilor din cauza deciziilor Regatului Unit este intolerabilă”.

„Avem datoria față de oamenii și față de companiile care vor fi afectate de Brexit să studiem cu rigurozitate acest acord. După ziua de duminică acest lucru nu va mai fi posibil”, a adăugat și Manfred Weber, liderul grupului PPE.

Lidera grupului socialist, Iratxe Garcia Perez, a declarat că „nu vom fi grăbiți pentru a da un vot acordului pentru Brexit înainte de finalul anului dacă nu vom putea vedea textul până duminică”.

Decizia reprezintă un ultimatum dat Regatului Unit, în contextul în care negocierile se prelungesc de la o săptămâna la alta, deși termenul limită este data de 1 ianuarie 2021.

Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană în ianuarie 2020, însă conform acordului semnat cu Uniunea Europeană, perioada de tranziție în care acesta va rămâne parte a pieței unice europene durează până la începutul lui 2021.

În cazul în care cele două părți nu ajung la un compromis pentru un acord comercial, Regatul Unit urmează să părăsească piața unică fără acord și să realizeze schimburi comerciale cu UE doar în baza regulilor comerțului internațional.

Pescuitul este una dintre principalele chestiuni asupra cărora Regatul Unit şi UE nu reuşesc să convină la negocierea unui acord post-Brexit. În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil „no deal”, industria britanică a pescuitului l-a atenţionat pe premierul Boris Johnson să-şi respecte promisiunea principală care a motivat ieşirea din UE, aceea că Regatul Unit „va prelua înapoi controlul”. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.

Principalele puncte de divergenţă care împiedică ajungerea la un acord comercial între UE şi Regatul Unit sunt regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi accesul pescarilor europeni în apele britanice. Franţa a ameninţat că s-ar putea opune prin veto unui acord dacă nu va fi menţinut acest acces.

În perspectiva absenţei unui acord, Comisia Europeană a publicat joi măsuri de urgenţă în materie de pescuit şi transport rutier şi aerian care vor fi aplicabile de la 1 ianuarie 2021 dacă până la finalul acestui an nu este convenit niciun acord cu Londra.

loading...

Comments are closed.