Reguli noi pentru cei care vor să muncească în Marea Britanie după Brexit

Lucrătorii care vor să muncească în Marea Britanie vor avea de respectat noi reguli după 31 decembrie 2020, atunci când se încheie perioada de tranziție după retragerea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Autoritățile britanice au emis un nou set de prevederi cu privire la felul cum va arăta piața muncii după Brexit. 

Orice persoană care se deplasează în Regatul Unit pentru a munci va trebui să demonstreze că îndeplineşte o serie de condiţii pentru care i se vor atribui puncte. Nu există un plafon maxim pentru numărul de persoane care pot prezenta cereri pentru a lucra ca muncitori calificaţi, notează agențiile de presă internaționale, preluate de Agerpes.

Pentru a fi eligibili pentru această viză, solicitanţii trebuie să demonstreze că au o ofertă de muncă – susţinută de un sponsor agreat de Ministerul de Interne – la nivelul de calificare corespunzător, din partea unui angajator cu sediul în Marea Britanie, că au obţinut salariul minim corespunzător calificării (adică 25.600 lire sterline sau salariul actual pentru locul de muncă efectiv, oricare dintre cele două va fi cel mai mare) şi că stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în cadrul comun European de referinţă pentru limbi străine).

Dacă solicitantul câştigă între 20.480 lire sterline (pragul minim de salariu pentru toţi muncitorii calificaţi) şi 25.600 lire sterline, este posibil să formuleze totuşi cerere de viză pentru muncitori calificaţi ”dând la schimb” puncte pentru anumite caracteristici ca să se încadreze în cerinţa salariului. De exemplu, poate da la schimb puncte dacă are un loc de muncă într-un domeniu cu penurie de forţă de muncă, are un doctorat într-un subiect relevant pentru locul de muncă şi este nou-venit pe piaţa muncii din Regatul Unit (cerinţa salariului pentru nou-veniţi va fi cu 30% mai scăzută decât cea pentru muncitori cu experienţă indiferent de domeniu, până la limita inferioară de 20.480 lire sterline).

Persoanele care vor să lucreze domeniul sănătății sunt motivate să vină în Marea Britanie după Brexit

Guvernul de la Londra apreciază contribuţia vitală adusă de medici, asistente medicale şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii proveniţi din străinătate la Sistemul naţional de sănătate (NHS) şi sectorul de sănătate şi îngrijire. Această ofertă de viză garantează că persoanele care lucrează în ocupaţii eligibile din domeniul sănătăţii şi au o ofertă de muncă din partea NHS, sectorului social sau de îngrijire ori a unui angajator sau organizaţie care prestează servicii către NHS sunt motivate să vină în Regatul Unit.

Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii trebuie să facă dovada că au o ofertă de muncă într-unul dintre posturile calificate definite în cadrul NHS sau sectoarelor aflate în legătură directă cu acesta, au obţinut salariul minim corespunzător calificării şi stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în cadrul comun european de referinţă pentru limbi străine). Aceasta este o viză în procedură rapidă, cu taxe de cerere mai mici şi sprijin direct pe tot parcursul procesului de procesare a cererii. Solicitanţii şi aparţinătorii lor vor fi scutiţi de la plata suprataxei de sănătate pentru imigrare şi vor beneficia de taxe de cerere mai mici.

Un alt tip de viză, intitulat Talent Global, permite sosirea în Regatul Unit a solicitanţilor cu cea mai înaltă calificare fără a deţine o ofertă de muncă şi obţinerea anterioară a unui salariu minim. Solicitanţii nu sunt obligaţi să îndeplinească condiţia stăpânirii limbii engleze atât timp cât nu fac cerere de rezidenţă permanentă. De asemenea nu sunt obligaţi să îndeplinească condiţia mijloacelor financiare de întreţinere. Aceasta este o viză flexibilă, valabilă până la 5 ani. Este disponibilă pentru solicitanţii din următoarele categorii: ştiinţă şi medicină, ştiinţe umaniste, inginerie, cercetare ştiinţifică, tehnologie informatică şi arte şi cultură.

Solicitanţii de viză trebuie să fie persoane cu recunoaştere internaţională, atât la cel mai înalt nivel cât şi ca lideri în domeniul lor, sau să se fi dovedit foarte promiţători şi să aibă şanse mari să devină lideri în domeniul lor. În plus, ei trebuie să fie agreaţi de un organism competent din domeniul Talent Global. Există şase asemenea organisme autorizate de Ministerul de Interne britanic. Organismul competent evaluează aptitudinile, capacitatea şi realizările solicitantului şi dă Ministerului de Interne un aviz consultativ de susţinere. Lista integrală a organismelor abilitate este publicată pe site-ul guvernului britanic (www.gov.uk). A treia condiţie este ca solicitanţii să depună cererea de viză în termen de 3 luni de la primirea scrisorii de susţinere.

Pentru savanţi şi cercetători de top care doresc să vină în Regatul Unit, guvernul britanic a introdus o opţiune de procedură rapidă, aflată în competenţa agenţiei naţionale de finanţare cercetare şi inovare ştiinţifică în Regatul Unit). Această opţiune se adresează solicitanţilor din domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM).

Pentru a putea face cerere solicitanţii trebuie să fi primit un premiu denumit după o somitate sau o bursă de prestigiu, să deţină o funcţie universitară de conducere, cum ar fi profesor universitar sau conferenţiar universitar, în cadrul unei instituţii de învăţământ superior sau institute de cercetare ştiinţifică eligibile şi să fie membru al unei echipe de cercetători finanţate din fonduri publice şi care a primit finanţări sau premii de prestigiu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share