Relațiile economice moldo-chineze, discutate de către ministrul Sergiu Railean cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău

Ministrul Sergiu Railean, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Zhang Yinghong. Subiectul discuției a vizat starea actuală a relațiilor comercial-economice între cele două țări.

Oficialii s-au referit la situația epidemiologică din țară și în ce măsură a afectat pandemia COVID-19 ramurile economiei naționale. În context, ministrul a menționat despre măsurile aprobate de autorități pentru relansarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

„Redresarea economiei și îmbunătățirea situației macroeconomice sunt printre cele mai importante obiective ale echipei MEI. China este un bun exemplu pentru țara noastră în depășirea și gestionarea crizei generate de COVID-19. Totodată, mulțumim autorităților chineze pentru ajutorul umanitar, tehnic și informațional acordat Republicii Moldova”, a declarat ministrul Railean.

În cadrul discuției, părțile au reiterat necesitatea organizării celei de-a IX-a sesiuni a Comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru colaborare comercial-economică, care urmează să se desfășoare în China.

Ambasadorul Zhang Yinghong a menționat că, China va susține în continuare Republica Moldova și mizează pe o colaborare dinamică între cele două state. În acest sens, a fost lansată invitația de a participa la Expoziția „China International Import Expo”, preconizată pentru 5-10 noiembrie 2020, la Shanghai. Mai mult, ambasadorul a reiterat interesul companiilor chineze de a investi în infrastructura din Republica Moldova.

Citește și: China a oferit Republicii Moldova un nou lot de echipamente de protecție împotriva COVID-19

Total
0
Shares
 
Total
0
Share