Reprezentanții ASD și Băncii Mondiale au vizitat un șantier din raionul Rezina

Directorul adjunct al Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, Iulian Mornealo, împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale au vizitat șantierul de reabilitare a Coridorului 10 pentru a monitoriza progresul fizic al lucrărilor.

Lucrările de îmbunătățire sunt executate pe 3 sectoare de drum și traversează localitățile Chiștelnița, Scorțeni din raionul Telenești și Meșeni, Ignăței, Peciște, Pripiceni-Răzești, Pripiceni-Curchi, Trifești din raionul Rezina.

În cadrul vizitei, reprezentanții băncii au apreciat progresul de reabilitare a drumului, care este de circa 79% pe sectorul I, peste 59% sectorul II, iar pe al III-lea sector înregistrează aproximativ 43%.

Reparația acestui drum are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii regiunii, crearea condițiilor favorabile pentru atragerea noilor agenți economici, asigurarea accesului cetățenilor la școli, grădinițe, spitale, centre comerciale și alte instituții de menire socială.

Contractul privind lucrările de îmbunătățire a coridorului 10 are o valoare de peste 364 milioane de lei, bani alocați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de Banca Mondială în cadrul Programului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share