Economic

Reprezentanții Guvernului, Patronatelor și Sindicatelor s-au reunit în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective

Pinterest LinkedIn Tumblr

Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective (CNCNC), compusă din reprezentanți ai Guvernului, Patronatelor și Sindicatelor s-a reunit, astăzi, într-o ședință online. Ședința a fost prezidată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean.

Agenda ședinței a inclus 8 subiecte, printre care examinarea situației privind promovarea Codului Urbanismului și Construcțiilor, propuneri de modificare a legislației privind achizițiile publice, situația întreprinderilor aflate în proces de insolvabilitate, securitatea și sănătatea în muncă ș.a.

Potrivit lui Sergiu Railean, Proiectul Codului Urbanismului și Construcțiilor a fost adoptat de Parlament, în prima lectură în anul 2017, după care, în 2018, Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a lansat audieri publice pe marginea acestuia, iar actualmente, proiectul se află în Parlament pentru a fi votat în a doua lectură. În lipsa Codului Urbanismului și Construcțiilor, planificarea și gestionarea localităților și teritoriilor din țara noastră este reglementată de Legea nr. 835/1996 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului și prin normele stabilite în mai mult de 40 de legi, decrete Prezidențiale, Hotărâri de Parlament și de Guvern.

Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, lipsa cadrului legal de urbanism, precum și a reglementărilor privind exploatarea construcțiilor și intervențiile în timp la acestea, a generat creșterea numărului de conflicte și construcții neautorizate.

„Lipsa unui sistem de acte și documente normative în construcții, raportată la cerințele comunitare, creează mari dificultăți în proiectarea și executarea construcțiilor. De aceea, prin Codul Urbanismului și Construcțiilor ne-am propus să facem ordine în domeniul construcțiilor, să facem lumină în planificarea teritoriului și urbanismul, în proiectarea și autorizarea executării lucrărilor de construcții, să asigurăm calitatea construcțiilor, certificarea profesională a întreprinderilor din construcții. De asemenea, am prevăzut repartizări de competențe clare pentru instituțiile cu atribuții de control în acest domeniu”, a spus Sergiu Railean.

Mai mult ca atât, ministrul a subliniat că, după adoptarea codului se va schimba esențial clasamentul RM în Raportul Băncii Mondiale „Doing business” la capitolul „Obținerea autorizații de construire”, pentru care actualmente sunt necesare 21 de proceduri cu realizarea lor în termen de 278 de zile. Respectiv RM este plasată pe locul 156 din 180 de țări cercetate. În proiectul codului pentru a obține autorizația de construire sunt prevăzute 9 proceduri, ceea ce este o diminuare esențială a barierelor birocratice. 

Cu referire la situația întreprinderilor aflate în proces de insolvabilitate, Sergiu Railean a afirmat că în perioada stării de urgență în legătură cu răspândirea infecției COVID-19, companiile au fost afectate de mai mulți factori, cum ar fi restricțiile de activitate impuse de autorități, schimbarea circumstanțelor în lanțul economic de distribuție, scăderea cererii la produse, servicii, lipsa de lichidități etc. Dificultățile economice impun adeseori aplicarea prevederilor Legii insolvabilității, și anume pe de o parte dreptul creditorilor de a depune cerere introductivă în instanța de judecată pentru intentarea procesului de insolvabilitate a debitorului, iar pe de altă parte, obligația debitorilor de a înainta cerere introductivă în perioada de 30 zile de la apariția temeiului de insolvabilitate.

„De prevederile legii insolvabilității în mare măsură depinde rapiditatea cu care aceștia își vor recupera creanțele, dar și volumul creanțelor recuperate. În același timp, din punct de vedere a debitorilor, Legea trebuie să fie suficient de flexibilă încât să-i ofere dreptul la ”a doua șansă” în sensul negocierii cu creditorii a unui plan de restructurare, revitalizare a activității și repunerii activelor în circuitul economic”, a declara ministrul Economiei și Infrastructurii.

Acest deziderat este urmărit și de Legea insolvabilității în vigoare, dar și de proiectul de Lege privind modificarea Legii insolvabilității, care la data de 16.07/2020 a fost votat în lectură finală de către Parlament.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Confederația Națională a Patronatului au prezentat o serie de amendamente pentru modificarea și completarea cadrului normativ. De asemenea, ei au optat pentru revenirea la acordarea ajutorului material, a premiului anual începând cu plata pentru anul 2020, reexaminarea criteriilor de atribuirea a categoriilor instituțiilor din domeniul educației în funcție de numărul copiilor, reexaminarea claselor de salarizare pentru unele domenii de activitate ș.a.

Citește și: Relansarea industriei turismului după criza pandemică, abordată la Forumul pentru Turism Receptor și Domestic 2020

loading...

Comments are closed.