Reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană au avut prima întrevedere din acest an

Astăzi a avut loc prima din acest an şedinţă de lucru, în format de videoconferință, a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului şi Tiraspolului, cu participarea viceprim-ministrului pentru Reintegrare, Olga Cebotari şi a negociatorului principal din partea Transnistriei, Vitalii Ignatiev, transmite Telegraph.md, cu referire la Abcnews.md

Reprezentanții politici au salutat reluarea întrunirilor în acest format, după o pauză de aproximativ șase luni. În continuare, discuțiile s-au focusat pe problemele existente, pozițiile părților și evoluțiile înregistrate în realizarea angajamentelor convenite și acțiunile necesare de întreprins în viitor întru a implementa plenar deciziile protocolare semnate în perioada anilor 2017-2018.

În contextul planificării proceselor pentru anul în curs, au fost trasate direcțiile prioritare de mișcare în perspectiva apropiată, Olga Cebotari evidențiind necesitatea menținerii unei dinamici active în toate formatele existente de negocieri, crearea premiselor de reluare a rundelor oficiale în formatul ,,5+2”, implementarea pachetului ,,Berlin+” și soluționarea problemelor stringente în interesele populației.

De asemenea, discuția s-a axat și pe dimensiunea promovării noilor inițiative pozitive cu caracter umanitar, eliminarea barierelor în calea liberei circulații, acordarea asistenței în protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, realizarea unor măsuri comune pentru combaterea eficientă a infecției Covid-19, cu implicarea specialiștilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Reprezentanții politici au agreat că vor menține o interacțiune permanentă și axată pe atingerea unor rezultate tangibile și au reiterat existența unei voințe politice exprese în vederea angajării și avansării în rezolvarea problemelor primordiale ale cetățenilor.

Citește și: Când începe sesiunea de primăvară a Parlamentului. Zinaida Greceanîi a semnat astăzi dispoziția de convocare

Total
0
Shares
Total
0
Share