Alte știri

Republica Moldova și ale sale 7 minuni

Pinterest LinkedIn Tumblr

Republica Moldova este plasată în sud-estul Europei și se mărginește la est cu Ucraina, la vest cu România. Peisajele aici sunt foarte diverse. la nord – stânci imense, centrul este caracterizat de canioanele de pe malul Nistrului, însă sudul este o adevarata oază a lumii sălbatice: bălți, lacuri, o adevarată rezervație naturală unde păsările își găsesc liniștea.

Splendorile acestei palme de pamânt uimesc privirile anume prin liniștea câmpiilor, care aștern la poalele stâncilor batrâne, prin borderiile verzi ale livezilor, prin liniile corecte ale viilor care se întind peste orizonturi. Apa rece din fântânile plasate pe la răscruci de drumuri, umbra stejarilor seculari din codri fac anume R.Moldova deosebita de alte locuri. Bineveniți sunt toti acei dornici de istorie, captivați de tainele pamântului. Vă invităm in R. Moldova, țara legendelor, unde natura și-a păstrat divinul. Să vizitați cele 7 minuni care într-o măsură, și ele au stat la baza istoriei noastre, cităm proiectul Descoperă.org.

Peștera Criva

 

În partea de nord-est a Basarabiei, în anul 1959, după o explozie produsă în cariera de ghips s-au deschis două guri, din care țișnea apă. Astfel a fost descoperită o adevarată geodă, una dintre cele mai mari peșteri din lume formată în roci de ghips. Băștinașii au numit-o Cenușăreasa. Uneori apa izbucnea și mai puternic din adâncuri, alteori se potolea. Tractoarele nu reaușeau să scoată camionele, excavatoarele și alte tehnici prinse la fundul carierei. Au fost puse în funcțiune patru pompe și abia dupa câteva săptămâni au reușit să continue lucrările de extragere a ghipsului. În anul 1969 un grup de savanți geografi ai Academiei de Științe a RM au executat prima pătrundere în peșteră.

Spre regret, argila prea umedă și lipicioasă, cu multe bâltoace, au eșuat cercetările. În anul 1977, sectorul de geografie iși reea poziția, organizând o echipă de 9 studenți. Repartizați în două grupuri , timp de o luna(15 iulie – 14 august), petrecut au pornit într-o călătorie subterană. Astfel s-a obținut harta primelor 10 km ai subteranei. Cele mai mari Săli au fost numite „Sala celor 100 de metri”, „Sala așteptării”, „Soborul” s.a. Altele au fost numite după formele pietrelor căzute sau cristalelor gigante ce se aseamănă cu animale. Labirinturile din peștera sunt foarte ramificate. Se întâlnesc pe alocuri chei.

Majoritatea sălilor au plafonul boltit în stil gotic, cu înălțimea de circa 11 metri. Lățimea tunelurilor este de 30-40m, iar lungimea variază între 60 până la 100m. În Sala așteptării sunt 11 coloane pe care se sprijină plafonul, dintre care una e spălată la bază și nu ajunge până la pământ aproape cu un metru. În galerii există câteva fântâni cu apă. Majoritatea plafoanelor și pereților seamănă cu mozaicul, datorită formațiunilor care rezultă din procesul de cristalizare a ghipsului.

Dacă luminezi pereții și plafoanele din peșteră, care s-au format în decursul a câteva milioane de ani, vei ramâne uimit de sclipirea spectrului de cristale. Unele steluțe continuă să strălucească chiar dacă strângem felinarul. Cu o lumină verzuie-argintie sclipesc și unele ciuperci ce acoperă argilele și toate obiectele lăsate aici pentru câteva zile. Sălile par a fi construite de aceeași mână, sunt separate în individualitate de niște cascade subterane. Golurile formate in peștera sunt de 3-4 nivele, dintre care cele mai accesibile sunt doar cele două din mijloc. Nivelul superior alocuri este deteriorat, devenind inaccesibil. Cel inferior este in permanență umed, persistă vaporii de gaze subterane, toxice. De aceea accesibilitatea este limitată. Peștera Cenușăreasa de la Criva poate fi utilizată pentru turism, căci ea ocupa locul trei în Europa după lungime și grandiozitate și locul șapte în lume printre peșterile din ghips.

Mănăstirea Hâncu

 

Mănăstirea Hâncu a fost construită pe locul schitului de calugărițe în anul 1678 de către marele stolnic Mihail Hâncu după dorința uneia dintre fiicele sale, care a intrat in călugarie cu numele Parascheva. Până în XVII schitul purta numele de Viadica.

Din cauza năvălirilor tătarilor, maicile au fost nevoite să plece în altă parte, lăsând schitul părăsit pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. După venirea în Basarabia a oștii rusești sub comanda feldmareșalului Rumeanțev în anii 1770-1772, urmașii familiei Hâncu au rugat pe ieromonahul Varlaam de la mănăstirea Vărărești să se ocupe de schitul părăsit. Acesta, împreună cu un grup de monahi veniți cu dânsul, aduce în ordine gospodăria, repară chiliile și, în timp, mănăstirea devine locuință de monahi. Atât viața lăuntrică monahală a schitului, cât și gospodăria lui de obște, s-au dezvoltat mult în vremea starețului Dosoftei, bulgar de obârșie.

Din vremea lui, anume de la 1836, schitul este considerat mănăstire. În locul bisericii de lemn, el zidește în 1835 una de piatră cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar în 1841 înalță o altă biserică de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ridică corpuri de chilii pentru monahi, aduce apă în mănăstire și face o mulțime de îmbunătățiri gospodărești. Iar la sfârșitul secolului XIX mănăstirea era cunoscută sub numele de Hâncul-Parascheva.

Pământurile, averea și edificiile mănăstirii au fost naționalizate în 1944, iar în 1956 mănăstirea a fost închisă și călugării au fost alungați. În primăvara anului 1992 la Hâncu se infințează mănăstirea de călugărițe. La 10 septembrie 1992 a fost începută reconstrucția mănăstirii. În anul 1993 au fost finisate lucrările de reparație a bisericii de iarnă Adormirea Maicii Domnului, care este încadrată într-un corp al stareției, zidit în 1841. Tot atunci, ea a fost pictată, provizoriu, și sfințită. În 1998 interiorul bisericii a fost repictat.
Biserica de vară Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost construită în anul 1835 și reparată abia în 1996.

Cetatea Soroca

 

Se găsește în mijlocul orașului Soroca, la circa 160km spre nord de Chișinău. În perioada medievală cetatea Soroca făcea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei, care includea: 4 cetăți la Nistru, 2 cetăți pe Dunăre și 3 cetăți în nordul țării. În așa fel, cu un adevărat „brâu de cetăți din piatră”, erau protejate hotarele țării.

Cetatea Soroca a fost construită la trecătoarea peste Nistru pe locul unor fortificații mai vechi. La 1499, din porunca Voievodului Ștefan cel Mare, este înălțată o cetate pătrată din lemn pe locul fortăreței genoveze Olihonia (Alciona). Între anii 1543-1546, în timpul domniei lui Petru Rareș, cetatea este rezidită din temelie de piatră, așa cum o vedem și astăzi, adică rotundă cu diametrul de 37,5 m și cu cinci bastioane egal depărtate între ele. Meșterii au pus la baza calculelor lor legea supremă a armoniei „secțiunea de aur”, fapt care face cetatea unicală printre mostrele de arhitectură defensivă din Europa.

Cetatea Soroca mai este cunoscută și drept loc unde s-au întrunit oștirile moldovene sub conducerea celebrului om de stat Dimitrie Cantemir și armatele rusești conduse de țarul Petru I în timpul campaniei de la Prut împotriva ostașilor turci în anul 1711.

În cetate au mai fost: Bogdan Hmelnițchi, Timur Hmelnițchi, Alexandru Suvorov ș.a.
Fortăreața este unicul monument medieval din Moldova, care s-a păstrat așa cum l-au conceput meșterii, iar în bastionul de la intrare există o biserică mică militară.

Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul XV, întemeiată de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortărețe genoveze, Alciona. Cetatea a fost reconstruită ulterior de către Petru Rareș, care a reconstruit zidurile în piatră.

Orheiul Vechi

 

Complexul muzeal-arheologic Orheiul Vechi este amplasat în valea Răutului, un afluent de dreapta al Nistrului, pe teritoriul comunei Trebujeni din raionul Orhei al Republicii Moldova. Este unul din principalele obiective turistice din Republica Moldova, candidând pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici poate fi urmarită întreaga istorie ce s-a produs în spațiul Pruto-Nistrean. Aici s-au păstrat rămășițele unei așezări geto-dacice din perioada secolelor VI-V î.e.n. însă au fost descoperite vestigii arheologice cu mult mai vechi, din epoca paleoliticului, adică acum 20-25 mii de ani.

S-au gasit și rămășițe ale unei așezări din epoca neoliticului, datată cu mileniile 3-4 înainte de Hristos. La începutul sec.XIV – sfârșitul sec. XIV, localitatea e cucerită de Hoarda de Aur, care îi schimbă numele în Orașul Nou (în arabă Shehr al Jedid, în turanică Yanghi Shehr). Din această perioadă datează cetatea din piatră. Conform unor surse, în perioada 1363-65, Orheiul Vechi a fost reședința conducătorului Hoardei de Aur, Abdallah han.

În ultimul sfert al secolului XIV, tătarii Hoardei de Aur sunt alungați din Orheiul Vechi de moldoveni. Începe procesul de transformare a orașului oriental în oraș moldovenesc. Pe timpul lui Ștefan cel Mare, cetatea din piatră este reparată, înzestrată cu artilerie de foc și transformată în reședință pârcălabilor de Orhei. În cadrul complexului arheologic Orheiul Vechi se delimitează câteva construcții monumentale din piatră, care prezintă un interes deosebit, atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere muzeografic. Printre acestea se remarcă cinci obiective: cetatea getică, cetatea medievală, feredeul, hanul și biserica.

Aici există, de asemenea, un șir de grote, care străpung malurile stâncoase, care pe parcursul istoriei acestea au devenit lăcașuri sfinte, care sunt clasificate de către arheolegi în 4 grupe;
– Mănăstirea Bosie, foarte veche, care a funcționat în sec XV, dar posibil și mai demult.
– Complexul de sub cruce, numit Butuceni, cu o biserică săpată în stâncă, care este un unicat arhitectonic, fiind construită după niște modele mai vechi.
– Complexul de chilii în patru nivele.
– Complexul călugărilor sihastri sau Chiliile lui Rafail.

Faima complexelor rămâne în memoria vizitatorilor ca o adevărată carte deschisă. Datorită măreției Canionului la Orheiul Vechi, soarele nu se grăbește să răsară, însă spre sfârșitul zilei, se grăbește să apună. Pe parcursul zilei, Canionul iși schimbă culoarea de mai multe ori, în dependență de căderea luminii și gama de culori diferă de la un anotimp la altul.

Mileștii Mici

Sursa: https://www.travel.md/2378/30-postcards-project-in-moldova-6-destinations-in-2-days/

Mileștii Mici este o localitate situată la 20km la sud de Chișinău, în Raionul Ialoveni, Republica Moldova. Localitatea a devenit faimoasă pentru colecția sa de vinuri (Colecția de Aur). Aceasta a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai mare colecție de vinuri din Europa, cu peste 1,5 milioane de sticle de colecție. În total numărul de sticle prezente în pivnițele de la Mileștii Mici depășește 2 milioane.

Complexul de galerii (pivnițe) de la Mileștii Mici este la rândul său cel mai mare din lume, întinzându-se pe aproape 250 km, din care doar 120 km sunt folosiți, Până atunci aici a existat o carieră, de unde se extragea piatră de calcar, folosită la construcții, tot de aici a fost extrasă piatra pentru reconstrucția capitalei, de după război. Vinurile păstrate aici sunt în proporție de 70% vinuri roșii, cu numai 20% vinuri albe și 10% vinuri de desert.

Trei factori primordiali s-au îmbinat armonios pentru îmbunătățorea și elaborarea produselor vinicole de elită de-a lungul istoriei creării și fondării Întreprinderii de Stat Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”: materie primă de înaltă calitate pentru producerea vinurilor, vase tehnologice performante pentru păstrarea vinului, condiții ideale pentru maturizarea vinului. Întreprinderea a fost fondată în 1969 ca Secție de Păstrare a Vinurilor de Marcă în componența sovhozului-fabrica „Moldova”.

Primele stocuri de vin au fost aduse aici la sfârșitul anilor 60, iar rezultatele au fost, pur și simplu, impresionante. Umiditatea relativă (85-95%) și temperatura constantă (+12-+14 grade C) sunt condiții ideale care asigură păstrarea și măturarea adecvată a vinurilor sub pământ.

Cantitățile nu prea mari de vin (nu mai mult de 100 mii dal) erau păstrate în budane de stejar și cisterne emailate, în răcoarea și liniștea solemnă a beciurilor de la Mileștii Mici.

Cu cât mai mult vinul este păstrat în astfel de condiții, cu atât mai mult își îmbunătățește calitățile sale organoleptice. Timp de mai multe decenii aici se aduc cele mai bune vinuri din Moldova și doar aici devin excepționale vinuri de colectțe și vinuri de calitate superioară. Fiți bineveniți în galeriile vinicole suberane, pentru că vizitând o dată, veți reveni mereu în căutarea vinului visurilor Dumneavoastră păstrat în cea mai mare pivniță din lume.

Mănăstirea Căpriana

 

Importanta mențiune documentară a mănăstirii Căpriana datează din 1429 – un uric prin care Căpriana primește statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun. În acest act lăcașul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâșnovăț unde este egumen Chiprian”. Aici se amintește că mănăstirea este ctitoria răzeșilor din satul Mereni. Având statutul mănăstire domnească, așezământul monastic s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei.

Mănăstirea, care a fost construită la început din lemn și a suferit de pe urma năvălirii repetate ale tătarilor sau turcilor. Ștefan cel Mare este ctitorul bisericii din piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1491 – 1496). În 1542 – 1545, domnitorul Petru Rareș a hotărât efectuarea unor ample lucrări de restaurare, după cum se consemnează în cronica lui Grigore Ureche. Între anii 2003 – 2005, la mănăstirea Căpriana au avut loc ample lucrări de restaurare cu bani de la bugetul statului dar și de la numeroși donatori particulari.

De reținut faptul că regimul comunist a promovat imaginea bisericii țariste, construite în anul 1903, în detrimentul mănăstirii voievodale care nu corespunde arhitecturii ruse ci arhitecturii monahale românești, aidoma cu cea a mănăstirilor din Nordul Moldovei.

Numeroase clipuri și filme prezintă noua construcție țaristă, biserica de iarnă în stil rusesc, drept mănăstirea Căpriana, fapt cu atât mai condamnabil cu cât adevarata biserică voievodală, aflată la doar câțiva zeci de metri de biserica nouă, nu este înca renovată și în interior. Regimul comunist al președintelui Voronin a anunțat încheierea lucrărilor de renovare a complexului monahal cu toate că lucrările la adevărata biserică voievodală a lui Ștefan cel Mare nu fuseseră încă finalizate.

Confuzia între cele două biserici este menținută și astăzi în detrimentul ctitoriei voievodale autentice, slujba religioasă nefiind oficiată în biserica lui Ștefan cel Mare. Una dintre explicații constă în faptul că Mitropolia Moldovei, aflată în subordinea Bisericii Ortodoxe Ruse dorește să acrediteze ideea unei istorii comune a bisericii ruse și a credinței în Basarabia.

Precizăm faptul că în Basarabia există o Mitropolie a Basarabiei și o Mitropolie a Moldovei, cea din urma fiind subordonată Moscovei.

„Suta de movile”

 

Amplasament: raionul Râșcani, între satele Branuște și Cobani (raionul Glodeni), ocolul silvic Râscani, Avrameni-Nagornoe, parcelele 32, 65; Petrușeni, parcelele 26-31. O mulțime de movile cu înălțimea de 15-30 m pe terase în apropierea Prutului. Versantul abrupt este împaduirit, izvoare, mlaștini.

Monument al naturii. Rezervația „Suta de movile” e încadrată în etajul de cvercete cu stejar (FD1) cu tipul de stațiune: – Deluros de cvercete cu stejar pedunculat, platouri, versanți cu pante mici de bonitate mijlocie și superioară, cenușii edafic mare. Au fost identificate două tipuri de pădure: – Stejăreț pe platouri din regiunea de deal de productivitate mijlocie; – Stejăreț cu cireș de productivitate mijlocie. „O Sută de Movile” prezintă un peisaj de o mare valoare științifică și estetică.

Unii savanți constată că „O Sută de Movile” („Centum Monticuli” după Dimitrie Cantemir”) este unicul loc din Europa, unde sunt concentrate într-un număr atât de mare recife submarine ale Marii Mediteraneene – bazin de apa terțiar, ce acoperea pe atunci teritoriul de azi al Republicii Moldova cu vreo 20 de milioane de ani in urma. Alți savanți consideră că movilele s-au format datorită alunecărilor de teren și prăbușirilor.

Acest peisaj unical este situat pe versantul văii Prutului, la sud-sud-est de satele Braniște si Avrameni din de lângă Bălți. „O Sută de Movile” are o lungime de 8 km și o lățime de 2,3-1,7 km, iar originalitatea lui este imprimată de mulțimea microformelor de relief – peste 3500 de movile, cu precădere alungite, pronunțate, cu pante abrupte și înălțimi de la 1-3 m până la 30 m („Movila Țiganului”). Peisajul cuprinde 6 terase ale Prutului, marcate de la altitudinea de 50-60 m a luncii până la 160-170 m a versantului și se desfășoară pe o suprafață de cca 1600 ha. fâșiile dintre rândurile de movile sunt slab văluroase.

Movilele și rândurile formate de ele sunt paralele cu lunca Prutului. „Se spune că aici au avut loc bătălii crâncene pe acest imens câmp. Biruitorii și-au îngropat eroii, ridicând aceste movile: pentru cei de rand – mai mici, pentru căpetenii – mai mari”.

 

loading...

Comments are closed.