Externe

Restricțiile impuse pentru combaterea epidemiei de coronavirus ar putea fi prelungite în Germania până în aprilie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cancelarul Angela Merkel preconizează prelungirea restricţiilor până în aprilie.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, le-a declarat parlamentarilor din partidul său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), că se aşteaptă la prelungirea până la începutul lui aprilie a restricţiilor de circulaţie impuse pentru combaterea epidemiei de coronavirus, scrie marţi cotidianul Bild, preluat de Reuters.

„Dacă nu reuşim să oprim acest virus britanic, vom avea un număr de cazuri de zece ori mai mare până la Paşte. Avem nevoie de încă opt până la zece săptămâni de măsuri dure”, o citează pe Merkel ziarul de largă circulaţie respectiv.

Trei participanţi la o întâlnire cu cancelarul au dezvăluit agenţiei Reuters că Merkel nu s-a referit explicit la o prelungire a interdicţiei de circulaţie până în aprilie şi nu a avertizat despre o creştere de 8-10 ori a numărului de infectări.

„Merkel a spus că următoarele opt până la zece săptămâni vor fi foarte grele dacă varianta britanică (a coronavirusului – n. red.) se răspândeşte în Germania”, a precizat una din surse, adăugând că şefa guvernului de la Berlin a vorbit despre o creştere de zece ori a numărului de cazuri în Irlanda, din cauza noii tulpini, transmite Agerpres.

Germania a înăsprit restricţiile săptămâna trecută şi le-a prelungit până la sfârşitul lui ianuarie, din cauza temerilor că versiunea mai contagioasă a virusului, descoperită în Regatul Unit, ar putea solicita şi mai mult spitalele aflate deja în dificultate.

Marţi, Institutul Robert Koch, autoritatea germană în materie de boli infecţioase, a raportat 12.802 cazuri noi de coronavirus şi încă 891 de decese. Bilanţul epidemiei de COVID-19 în Germania a ajuns astfel la 41.577 de morţi.

Sursa: Agerpres

loading...

Comments are closed.