Reținere cu FOCURI de ARMĂ în centrul capitalei

euro

Un angajat al Poliţiei a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurori într-un dosar de corupţie. Reţinerea a avut loc pe strada Eminescu din Capitală şi s-a încheiat cu focuri de avertisment, efectuate de mascaţii CNA.

În fapt, Centrul Naţional Anticorupţie s-a sesizat în urma unui denunţ la linia naţională anticorupţie. Potrivit denunţătorului, acum câteva zile, un echipaj al Batalionului pentru reacţionare operativă Centru din cadrul Poliţiei l-a stopat pentru traversarea neregulamentară la culoarea roşie a semaforului şi pentru aflarea în stare de ebrietate la volan. După verificare,  poliţistul-şofer l-a escortat la domiciliu, iar ca să-l scape de pedeapsă i-ar fi cerut 1000 de euro.

CNA a pornit o urmărire penală în acest caz în temeiul art. 324 Cod penal – corupere pasivă. Astăzi, poliţistul a fost reţinut în momentul primirii banilor, dar a încercat să fugă de la faţa locului, sfidând avertismentele mascaţilor. Pentru a-l reţine, ofiţerii CNA au efectuat două focuri de avertisment în sus, după care l-au imobilizat.

În prezent, poliţistul se află la sediul CNA şi este audiat de ofiţerii de urmărire penală. Acesta urmează să fie reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 10 ani de închisoare.

Menţionăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Amintim că, de la începutul anului, peste 30 de poliţişti au fost reţinuţi de CNA pentru acte de corupţie.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share