Revista “Time” a publicat lista cu candidații pentru titlul de omul anului! Trump și Putin se regăsesc

Lista scurtă a candidaților pentru Persoana anului 2018 a fost publicată, luni, de revista Time. Din 1927, în fiecare an, revista Time acordă titulatura de persoana/personalitatea anului, persoanei sau grupului care a influențat cel mai mult lumea în anul în curs.

Printre persoanele de pe lista scurtă de anul acesta se numără Donald Trump, nominalizat pentru al treilea ani consecutiv, Vladimir Putin, procurorul special în ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile din Statele Unite, Robert Mueller, jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, ucis în consulatul Arabiei Saudite din Turcia, sau președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, informează Libertatea.ro.

Pe lista nominalizaților se găsește și Meghan Markle, fosta actriță din serialul Suits, care anul acesta a devenit ducesă de Sussex după ce s-a căsătorit cu prințul Harry al Marii Britanii.

Alți nominalizați sunt Christine Blasey Ford, cea care l-a acuzat pe senatorul Brett Kavanaugh de hărțuire sexuală, sau Ryan Coogler, regizorul filmului Black Panther. Doi dintre nominalizați sunt grupuri de persoane. Este vorba de cele peste 2.000 de familii de imigranți separați la granița cu Statele Unite după ce au încercat să intre ilegal în țară și elevii care au început o mișcare națională de luptă împotriva armelor după atacul dintr-o școală din Florida.

Iată lista scurtă a celor 10 finaliști selectați de editorii TIME în acest an:

  1. Donald Trump
  2. Familii separate la graniță
  3. Vladimir Putin
  4. Robert Mueller
  5. Ryan Coogler
  6. Christine Blasey Ford
  7. Jamal Khashoggi
  8. Martie pentru activiștii noștri de viață
  9. Moon Jae-in
  10. Meghan Markle
Total
0
Shares
 
Total
0
Share