Politic

Roman Cojuhari (PAS), promotor al „distrugerii” ziarelor și revistelor din Republica Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

Consilierul municipal al fracțiunii PAS, Roman Cojuhari proaspăt numit și șef la Poșta Moldovei învinuit de Asociația Presei Independente (API) că a mimat negocierile instituției cu presa scrisă, iar rezultatul ar putea duce la falimentarea mai multor redacții, scrie punctul.md

Proaspătul numit șef al Poștei Moldova, Roman Cojuhari „impune condiții contractuale mai dezavantajoase pentru editori decât cele anterioare, asta în condițiile în care au fost nenumărate ședințe de lucru, care ar soluționa situația dificilă creată”.

„Nu este deloc întâmplătoare această situație, deoarece Roman Cojuhari acționează de pe două poziții: cea de consilier municipal, unde luptă cu un alt difuzor de presă, pe care la fel dorește să-i limiteze activitatea de distribuție și comerț, iar acum în calitate de director la Poșta Moldovei mimează și impune reguli care ar falimenta și lichida total redacțiile presei scrise, și ar scoate ziarelor din uz.”

Chiar dacă asta ar însemna conflict de interese, Roman Cojuhari rămăne ferm pe poziții și insistă asupra aplicării mai multor decizii prin care pare că „se încearcă în general lichidarea redacțiilor presei scrise”.

Consiliul de Administrare al API și-au exprimat dezacordul și au solicitat public autorităților statului să intervină pentru a preveni falimentarea redacțiilor de presă scrisă din cauza condițiilor inacceptabile impuse la insistența lui Roman Cojuhari.

„Situația creată necesită un control riguros din partea autorităților competente în a verifica corectitudinea și afilierea lui Roman Cojuhari în activitatea Poștei Moldovei, cât și sub aspectul conflictului de interese, fapt care duce la prejudicierea redacțiilor, tipografiilor, editurilor, jurnaliștilor, a sutelor, poate chiar a miilor de salariați.”

API atenționează autoritățile asupra contradicției majore dintre politica declarată a statului privind încurajarea dezvoltării mass-media, inclusiv prin crearea condițiilor optime în desfășurarea activității instituțiilor de presă, stabilită în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova, și politicile reale impuse în urma deciziilor luate de Roman Cojuhari atât în calitatea sa de șef al Î.S. „Poșta Moldovei” cât și acțiunile sale în calitate de consilier municipal.

API a mai făcut un apel și către editorii de presă scrisă să nu accepte noile condiții dezavantajoase promovate de Cojuhari și să semnaleze neregulile din acest domeniu.

loading...

Comments are closed.